Haralámpie este numele augural de origine greacă Haralámpios / Haralámpos sau Haralámphis, atestat în epoca creştină. În primele secole ale erei noastre prenumele Haralámpie era folosit în strânsă legătură cu semnificaţia celor două elemente componente onomastice: hará în greacă „bucurie, încântare, entuziasm” şi radicalul lamp- din verbul lámpo – „a lumina, a străluci”. În spaţiul românesc prenumele Haralambie este cunoscut sub următoarele forme: Haralamb, Haralap, Haramb, Alampie. Marele Sfânt Mucenic Haralambie a fost episcop de origine greacă în cetatea Magnezia din Asia Mică. Împreună cu enoriaşii săi a fost persecutat de către împăratul Septimius Severus (193–211). Episcopul Haralambie a fost torturat, jupuindu-i-se pielea de pe tot corpul şi fiind decapitat cu sabia în anul 198. A fost martirizat în anul 202. În timpul vieţii sale i-au fost atribuite mai multe minuni, iar jertfa sa în numele credinţei a determinat-o pe fiica împăratului, Galina, să se convertească la creştinism. Anume ea a şi dat pământului trupul martirului Haralambie. Sfântul Haralambie este cunoscut ca fiind apărător de boli, ciumă şi foamete. O legendă din Bucovina spune că Sf. Haralambie a coborât din cer pe pământ, întrebându-i pe oameni ce dar ar trebui să ceară de la Dumnezeu. Pământenii l-au rugat pe Sf. Haralambie ca Dumnezeu să-i dea în stăpânirea sa Ciuma. Domnul a acceptat dorinţa oamenilor şi Sf. Haralambie s-a întâlnit cu ciuma „care umbla pe pământ şi aducea foarte multă stricăciune în omenire”. A urmat o confruntare, Sf. Haralambie reuşind să imobilizeze ciuma, legând-o „cu un lanţ greu de fier”. În tradiţia populară românii credeau că Sf. Haralambie este stăpânul tuturor bolilor: trimite ciuma asupra oamenilor haini; calcă în picioare moartea când iese de sub ascultarea sa; provoacă dureri de măsele; este ocrotitorul vitelor, ajutând să sporească turmele.