Conform autorilor cărţii "Organizaţiile neguvernamentale şi economia socială. Manual de intervenţie"1, termenul de ONG a fost folosit prima dată în articolul 71 din Carta Naţiunilor Unite (1945), care vizează recunoaşterea „statutului consultativ" pentru organizaţiile neguvernamentale naţionale şi internaţionale.  Gerald Clark (1998) defineşte ONG-ul ca fiind „o organizaţie nonprofit cu iniţiative private care au un caracter legal distinct şi care vizează interesul public."2  Alte definiţii sunt cele date de Stromquist şi Wahl. După Stromquist (Stromquist, 2002), „ONG-urile nu aparţin structurilor statului, sunt organizaţii voluntare ale societăţii civile care operează în domeniul serviciilor pentru grupuri sau indivizi defavorizaţi din punct de vedere social, pentru implementarea programelor ce au rol de a consolida comunităţile locale şi de a mediatiza susţinerea dezvoltării sustenabile în colaborare cu statul sau cu alte entităţi."3  P. Wahl (Wahl, 1997), defineşte ONG-urile ca fiind „asociaţii voluntare, independente de stat şi de partidele politice, caritabile şi nonprofit, care acceptă membri indiferent de rasă, etnie, religie sau gen."4 Din definiţiile date mai sus, pot fi extrase două caracteristici de bază ale organizaţiilor neguvernamentale, şi anume faptul că, în primul rând, acestea sunt organizaţii private care au ca scop apărarea unor interese fundamentale ale societăţii civile sau, cu alte cuvinte, apărarea interesului public cu mijloace specifice organizaţiilor private şi cu fonduri provenind în principal din surse private.  A doua caracteristică ar fi caracterul caritabil şi de independenţă al acestor organizaţii.  Fără a porni de pe o poziţie de suspiciune sau de partizanat, nu putem să nu remarcăm de la bun început situaţia ingrată în care se află unele dintre aceste organizaţii, obligate prin propriul statut la o atitudine de imparţialitate şi de independenţă, indiferent de sursa de finanţare a respectivelor organizaţii.  

Conform autorilor cărţii "Organizaţiile neguvernamentale şi economia socială. Manual de intervenţie"1, termenul de ONG a fost folosit prima dată în articolul 71 din Carta Naţiunilor Unite (1945), care vizează recunoaşterea „statutului consultativ" pentru organizaţiile neguvernamentale naţionale şi internaţionale.  Gerald Clark (1998) defineşte ONG-ul ca fiind „o organizaţie nonprofit cu iniţiative private care au un caracter legal distinct şi care vizează interesul public."2  Alte definiţii sunt cele date de Stromquist şi Wahl. După Stromquist (Stromquist, 2002), „ONG-urile nu aparţin structurilor statului, sunt organizaţii voluntare ale societăţii civile care operează în domeniul serviciilor pentru grupuri sau indivizi defavorizaţi din punct de vedere social, pentru implementarea programelor ce au rol de a consolida comunităţile locale şi de a mediatiza susţinerea dezvoltării sustenabile în colaborare cu statul sau cu alte entităţi."3  P. Wahl (Wahl, 1997), defineşte ONG-urile ca fiind „asociaţii voluntare, independente de stat şi de partidele politice, caritabile şi nonprofit, care acceptă membri indiferent de rasă, etnie, religie sau gen."4 Din definiţiile date mai sus, pot fi extrase două caracteristici de bază ale organizaţiilor neguvernamentale, şi anume faptul că, în primul rând, acestea sunt organizaţii private care au ca scop apărarea unor interese fundamentale ale societăţii civile sau, cu alte cuvinte, apărarea interesului public cu mijloace specifice organizaţiilor private şi cu fonduri provenind în principal din surse private.  A doua caracteristică ar fi caracterul caritabil şi de independenţă al acestor organizaţii.  Fără a porni de pe o poziţie de suspiciune sau de partizanat, nu putem să nu remarcăm de la bun început situaţia ingrată în care se află unele dintre aceste organizaţii, obligate prin propriul statut la o atitudine de imparţialitate şi de independenţă, indiferent de sursa de finanţare a respectivelor organizaţii.