În prezentul articol se ia în dezbatere un subiect din domeniul studiului artelor mereu rămas în umbră – specificul şi complexitatea profesională a analistului în sfera creaţiei estetice. Luând în vizor traseul filmologic personal, se propune o exegeză proprie asupra consonanţelor şi discordanţelor dintre actul artistic şi cel critic. Demersul cu valenţe concludente are drept scop scoaterea din anonimat a dimensiunii creative a demersului critic prin reabilitarea ponderii categoriilor considerate proprie implicit creaţiei: intuiţie, imaginaţie, inspiraţie. În urma detronării miturilor şi superstiţiilor încetăţenite se purcede la reexaminarea ecuaţiilor subiect-obiect, construcţiedeconstrucţie, empatie-ranchiuna, principialitate – conjuncturism. Într-un mod aparte se accentuează racursiul interdisciplinar al demersului filmologic prin succedarea îmbrăţişării pe parcursul carierii pas cu pas a tuturor sferelor limitrofe: istoria, teoria, filozofia, psihologie, antropologie. În cele din urmă se postulează comuniunea genetică dintre toate aceste sfere ale culturii la nivelul superior al aspiraţiilor spirituale ce ţin de ideal şi revelaţie.

The present article discusses a subject in the field of the study of arts that is always in the shadow - the professional specifics and complexity of the analyst in the sphere of aesthetic creation. Taking into consideration the personal filmmaking route, the author proposes an exegesis on the similarities and differences between the artistic and the critical act. Including convincing valences, the study aims at removing the anonymity of the creative dimension of the critical approach by redefining the weight of the categories implicitly considered typical of the creation: intuition, imagination, inspiration. After the dethroning of the myths and of the superstitions, the hierarchies are reconverted not only when it comes to the subject-object, construction-deconstruction equations, but also empathy-grudge, principality - conjuncture. In a special way, the interdisciplinary approach of filmmaking is emphasized by the successive step by step embrace during the career of all adjacent spheres: history, theory, philosophy, psychology, anthropology. Eventually, the genetic communion between both spheres of the cinematic phenomena is postulated at the superior level of spiritual aspirations relate to the ideal and revelation.