Luînd cunoştinţă de programa Colocviului, lesne te poţi convinge de pluriaspectualitatea fenomenului pus în dezbatere în cadrul şedinţelor acestei reuniuni ştiinţifice de anvergură. Pluriaspectualitatea, despre care am amintit, nu şochează pe nimeni, întrucît ea derivă nu numai din faptul că însuşi termenul de competenţă e susceptibil de diverse interpretări sau că existenţa a felurite tipuri de competenţă (profesională, psihologică, socială, verbală, nonverbală, matematică, frazeologică etc.), dificultează utilizarea lui operaţionalizată, dar şi din însăşi definiţia formulată în documentele elaborate de Comisia Europeană: competenţele-cheie reprezintă un pachet transferabil şi multifuncţional de cunoştinţe, abilităţi şi atitudini de care au nevoie toţi indivizii pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, pentru incluziune socială şi inserţie profesională. Acestea trebuie dezvoltate pînă la finalizarea educaţiei obligatorii şi urmează să acţioneze ca un fundament pentru învăţarea pe parcursul întregii vieţi (V. Goraş-Postică, Formarea competenţelor prin intermediul metodelor interactive de predare-învăţare-evaluare // Formare de competenţe prin strategii didactice interactive, Chişinău, 2008, p. 5). Aşadar, consider mai mult decît actuală problematica în discuţie şi vin cu îndemnul:  de a conştientiza necesitatea modernizării metodologiei didactice în procesul de europenizare şi globalizare a învăţămîntului superior;  de a incita spiritele celor care au încă rezerve faţă de beneficiile formării competenţelor;  de a persevera pe locurile „nevralgice” ale fenomenului de competenţă;  de a lua în calcul – la formarea competenţelor – mediul social, cultural, politic, lingvistic etc. al indivizilor;  de a reliefa necesitatea adaptării instantanee a competenţelor profesorului la caracterul evolutiv al curriculum-urilor din sistemul educaţional preuniversitar şi universitar;  de a identifica noi căi de impulsionare a interacţiunii educaţionale în mediul universitar;  de a prevedea impactul competenţelor asupra finalităţilor sociale şi profesionale. Anticipez rezultatele dezbaterilor din cadrul acestui Colocviu, dar am ferma certitudine  că o serie de aspecte legate de vasta problematică a competenţelor vor deveni mai limpezi. În acelaşi timp, am iarăşi ferma certitudine că la capitolul competenţe vom înregistra dacă nu restanţe, apoi, în cel mai bun caz, „rămîneri în urmă”, întrucît o serie de aspecte – nebănuite de Domniile Voastre – care păreau evidente, vor avea parte după discuţiile din cadrul acestui Colocviu de o nouă  interpretare sau, în general, vă vor da încă mult timp noi „bătăi de cap”. De exemplu, pun la îndoială că astăzi ne vom clarifica univoc în ceea ce priveşte specificitatea  formării diverselor tipuri de competenţe, gradul de pregătire  a profesorilor pentru formarea competenţelor, conştientizarea de către universitari a necesităţii de a forma competenţe la studenţi,  relaţia dintre obiective şi competenţe, identificarea factorilor determinanţi ai competenţei în predare, evaluare, comunicare, cunoaşterea indicatorilor-cheie ai conceptului de competenţă.  În speranţa că toţi participanţii la acest Colocviu sînt predispuşi, în contextul sistemului educaţional actual, la reflecţii constructive, la formularea unor gînduri inovatoare, la „divulgarea” unor deziderate cu repercusiuni ştiinţifice profitabile, precum şi la receptarea calmă a unor eventuale afirmaţii incomode sau agresiuni verbale, consider în ultimă instanţă, că practica educaţională – preuniversitară şi universitară – e, indiscutabil, într-un cîştig evident.