Anii ’80 ai sec. XX se înscriu în evoluția artei scenografice moldovenești ca o perioadă de remarcabile schimbări în arta teatral-decorativă. Sunt stabilite noi cerințe de soluționare a spațiului scenic prin noi metode și mijloace de abordare a decorului. Se elaborează și se aplică noi principii semantico-artistice în arta teatrală ce duc la însușirea temeinică a criteriilor de bază ale scenografiei moderne. Noile orientări în dezvoltarea proceselor artei teatrale sunt determinate atât de activitatea scenografilor din deceniile premergă toare, cât și de apariția artiștilor autohtoni, cu pregătire specială în domeniul scenografiei, familiarizați cu cultura și tradițiile moldovenești. Anume apariția tinerei generații de artiști consacrați (N. Andronati, I. Puiu, A. Crivoșein, A. Jeludev, P. Balan, V. Kantor, G. Kantor-Molotov, V. Palii, N. Zabrodin ș.a.) a favorizat schimbări radicale în dezvoltarea continuă a scenografiei moldovenești și stabilirea proceselor noi de rezolvare a spațiului scenic și decorurilor. În baza analizei celor mai relevante spectacole realizate de scenografii moldoveni din anii ‚80 e posibil de formulat cele mai generale legități (independența scenografilor, recurgerea la alegorie și simbolism, aplicarea cineticii ș.a.). Calea traversată de arta decorativteatrală moldovenească, în principalele ei aspecte, reflectă procesele caracteristice acestui domeniu al artei sovietice. Multe dintre realizările, precum și dificultățile și contradicțiile sale, sunt vizibile destul de clar în activitatea artiștilor moldoveni, ținând seama de schimbările în timp a principalelor etape ale formării noilor tendințe.