Muzica instrumentală de cameră semnată de Gheorghe Neaga constituie un repertoriu bogat în creații reprezentative pentru domeniul muzicii academice autohtone. Cu atât mai mult cu cât, din perspectiva artei componistice, autorul a tins în cadrul acesteia către o excelare în cazul fiecărui element de expresivitate muzicală. Drept dovezi în acest sens pot fi considerate și cele două Trio-uri neaghiene. Scrise în două perioade distincte (1976, respectiv 2001), acestea reprezintă o polaritate din punctul de vedere al perceperii și tratării compoziționale și dramaturgice a conținutului muzical. Prin urmare, articolul de față este propus în scopul prezentării unor principii și tehnici utilizate de Gheorghe Neaga în cadrul celor două opusuri în sensul evoluției măiestriei sale componistice.

Gheorghe Neaga's instrumental chamber music constitutes a rich repertoire with representative works for the field of native academic music. More than that, from the perspective of composition art, the author tended to excellence for each element of musical expressiveness. As evidence of this can be considered Gheorghe Neaga's two Trios. Written in two separated periods (1976 and 2001 respectively), both represent a polarity in terms of perception and treatment of the musical content's composition and drama. Therefore, the article aims to present some principles and techniques used by Gheorghe Neaga in those two opuses as regards the evolution of his componistic master