Lexicul românesc s-a îmbogăţit, în timp, cu numeroase cuvinte provenite din nume proprii. Fenomenul lingvistic prin care un nume propriu devine nume comun este numit deonimizare, iar cuvintele obţinute – deonime, formaţii deonomastice, onomatisme etc. Deonimele se regăsesc nu doar în terminologie, ci, prin lexicalizare, și-au lărgit semnificaţia și au pătruns și în limbajul uzual, fiind folosite atât în varianta literară standard, cât și în diverse stiluri (beletristic, publicistic) și registre (argou). Deonimele se clasifică, după subclasa onomastică transferată, în: deantroponime, detoponime, deastronime, dezoonime etc. Deantroponimele își au sursa în patronime (nume de familie) și prenume.