La mijlocul anilor 1960, viaţa de familie a fost marcată în lumea occidentală de un şir de schimbări importante (scăderea bruscă a fertilităţii sub nivelul de înlocuire a generaţiilor, deteriorarea rapidă a ratelor de nupţialitate, creşterea rapidă a ratelor divorţialităţii, multiplicarea rapidă a uniunilor consensuale, creşterea numărului de copii născuţi în afara căsătoriei etc.), care au fost introduse în conceptul „a doua tranziţie demografică”, lansat de olandezul Dick van de Kaa și belgianul Ron Lesthaeghe [1]. La baza conceptului stă ideea că toate aceste schimbări se datorează unei modificări în sistemul de valori al lumii occidentale, care, în esenţă, constă în trecerea de la valorizarea familiei, a grupului familial centrat pe copii, la valorizarea individului, de la cuplul „copilul rege cu părinţi” spre „cuplul regilor cu copil”. Prin alţi termeni, transformările din sistemul de valori au condus la accentuarea nevoilor individuale de împlinire ale partenerilor, familia pierzându-şi locul şi rolul avute anterior. Există însă şi cercetări, care pun în lumină realităţi contradictorii cu aceste explicaţii, demonstrând că reducerea drastică a fertilităţii nu este în mod obligatoriu consecinţa trecerii de la modelul familiei centrată pe copil la modelul familiei postmoderne cu puternice accente individualiste [2], adică nu este consecinţă a schimbărilor produse în sistemul de valori. Drept exemplu este adus modelul familial dintr-un șir de ţări din Europa de Est (marcat, după căderea regimurilorcomuniste, de un declin brusc al fertilităţii), trăsăturile caracteristice ale căruia diferă sub mai multe aspecte de trăsăturile modelului familial întâlnit în ţările occidentale. Cercetarea „Comportamentul reproductiv al femeilor din Moldova”, a demonstrat că cele menţionate se referă într-o anumită măsură şi la modelul familial format în societatea noastră. Orientările valorice influenţează semnificativ determinarea poziţiei indivizilor faţă de evenimentele/procesele ce se desfăşoară în societate, criteriile de apreciere a ceea ce este important, dezirabil cu referire la comportamentul familial etc. [3, p.174] În contextul celor spuse, despre importanţa familiei şi copiilor în viaţa oamenilor putem judeca după locul atribuit acestora în cadrul altor valori importante pentru om: lucru, prieteni, studii, timp liber etc. Studiul „Comportamentul reproductiv al femeilor din Moldova”, asemenea altor investigaţii, realizate în ultimii ani la această temă, permite să stabilim că în conştiinţa respondentelor predomină abordările tradiţionale privind viaţa de familie, pentru majoritatea din ele familia şi copiii fiind de importanţă primordială. Astfel, familia este ”foarte importantă” și ”importantă” pentru 98,9% din totalul respondentelor, pe generații după cum urmează: 99,3% de respondente din generația 1960, 98,5% – din generația 1970, 98,3% – din generația 1980, 99,1% – din generația 1990, 99,4% – din generația 2000. Alături de familie, în ierarhia valorilor au fost situați (de 93,8% de respondente) copiii, ei fiind considerați ca valoare foarte importantă sau importantă de 97,0%, 98,0%, 97,4%, 97,3% și 79,9% de respondente din generațiile respective. Datele prezentate sugerează ideea precum că familia este percepută de respondente ca mediul în care trebuie să se regăsească copilul (mai întâi familia şi apoi copilul). Totodată, observăm că copiii sunt mult mai puţin valorizaţi de persoanele cele mai tinere (cu circa 17% de cele din generaţia 2000), ceea ce își are explicația, probabil, în creşterea tendințelor individualiste, centrate pe satisfacerea necesităţilor personale. După copii, în topul valorilor importante sau foarte importante au fost incluse, lucrul, studiile, timpul liber, prietenii (a se vedea Figura 1). Odată ce pentru 93,8% din respondente copiii sunt o valoare de importanţă majoră, este firesc să ne întrebăm, ce semnificaţie atribuie ele acestei valori, sau: Ce înseamnă copiii pentru respondentele studiului? Cum sunt ei văzuţi de acestea? Ce modificări au suportat viziunile tradiţionale asupra valorii copilului? Analizând rezultatele cercetării, stabilim că 91,3% din respondente percep copiii prioritar ca o împlinire/mulţumire sufletească. S-ar părea că modernitatea a schimbat radical viziunile tradiţionale asupra copiilor, când aceştia erau văzuţi în primul rând ca forţă de muncă şi ca un bun sprijin la bătrâneţe. Studiul realizat permite însă să constatăm că la subiectul dat, aprecierile respondentelor se intercalează cu abordări tradiţionale, valoarea copilului primind (după împlinire/mulţumire sufletească) şi următoarele sensuri: ajutor la gospodărie – menționat de 48,8% de respondente, susţinere la bătrâneţe – de 47,4% de respondente, continuarea neamului – de 40,7% de respondente, moştenitor de proprietate – de 16,4% de respondente etc. Înalta valorizare a copilului de către respondente, le-a determinat să-i perceapă pe aceştia drept un mijloc de autorealizare pentru parteneri. Astfel, majoritatea respondentelor (85,5%) sunt de acord că, pentru autorealizarea deplină, o femeie trebuie să aibă copii, iar 83,0% din ele consideră că şi un bărbat, pentru autorealizarea deplină, trebuie să aibă copii. Mai mult, naşterea copiilor este percepută ca o datorie morală a femeii, 86% din respondente fiind de acord (total sau parţial) cu afirmaţia că „fiecare femeie trebuie să tindă să se căsătorească şi să nască un copil” (a se vedea Figura 2). Am putea spune deci, că dorinţa de a avea copii este extrem de mare la cuplurile, femeile din Moldova, drept confirmare servind și alte date. Astfel, dacă dintre respondentele cele mai tinere (generaţia 2000) circa 95,6% nu au copii, apoi la celelalte generaţii procentul celor care nu au copii scade până la valorile: 39,6% (generația 1990), 11,7% (1980), 7,7% (1970), 6,6% (1960). copil şi doar 1,2% au menţionat că nu. De menţionat de asemenea, că din respondentele care nu au copii, 98,8% îşi doresc/şi-au planificat un doresc să nască copii.Mai mult, copilul este acceptat (ar putea să se nască) de 74,6% din totalul respondentelor, chiar dacă femeia n-are de gând să se căsătorească/să fie în concubinaj cu un bărbat (cu aceasta sunt de acord total sau parţial 66,6% de respondente din generația 1960, 80,6% – din generația 1970, 75,9% – din generația 1980, 77,8% – din generația 1990 și 68,9% – din generația 2000). O asemenea atitudine a respondentelor îşi are explicaţie, în opinia noastră, în valorizarea înaltă a copilului şi nu în promovarea modelului de familie monoparental. De altfel, 96,8% din respondente sunt convinse că, pentru buna creştere, un copil are nevoie de o casă în care să fie şi tatăl şi mama, preferând în felul acesta modelul tradiţional/clasic de familie. În calitate de argument poate servi și faptul că marea majoritate a copiilor (95%) au fost născuţi de respondentele studiului în căsătorie; doar 4,2% din copii au fost născuţi în concubinaj. Desigur, nu poate fi negată toleranţa respondentelor faţă de femeile care, din diferite motive, se hotărăsc să nască şi să-şi crească copilul fără a avea alături de ele un partener, starea dată a lucrurilor vorbind despre independenţa, libertatea mai mare a femeilor de a-şi construi propria viaţă. Menţionăm în cele din urmă că, de rând cu multe alte schimbări în instituţia familiei, modernizarea/postmodernizarea a schimbat şi viziunile oamenilor asupra valorii familiei şi copilului. Un şir din aceste modificări sunt prezente şi în opiniile respondentelor cuprinse de studiul „Comportamentul reproductiv al femeilor din Moldova”. Schimbările suportate de familia moldovenească în ultimele decenii se înscriu într-o anumită măsură în cea de a doua tranziție demografică, fiind însă marcate, sub mai multe aspecte, de persistența abordărilor/valorilor tradiționale. Or, aceste schimbări din comportamentele familiale nu coincid completamente cu trăsăturile specifice modelului familial din țările occidentale.