Conform datelor recensământului populației din anul 2014 în R.Moldova, strucura religioasă se prezintă astfel: 96,8% creștiniortodocși, 1% baptiști, 0,8% alte religii, 0,7% martorii lui Iehova, 0,4% penticostali, 0,3% adventiști de ziua a șaptea [10]. Cu toate că majoritatea populației se declară creștin-ortodoxă, Republica Moldova este un stat plurireligios, pe teritoriul căruia conviețuiesc mai multe confesiuni creștine (2,84%): creștini de rit vechi, catolici, luterani, creștini evanghelici baptiști, creștini după Evanghelie, adventiști de Ziua a șaptea, penticostali, martorii lui Iehova. Un număr mai mic de cetățeni s-a declarat de altă religie, cum ar fi: evrei (584 – 0,02%) și musulmani (2009 – 0,08%). În articolul „Problematica dialogului interconfesional în cadrul dialogului intercultural” Emil Dragnev (2008) a afirmat că în pofida faptului că recensământul populației prezintă o majoritate ortodoxă, nu putem fi siguri că faza dialogului interconfesional a atins cote suficiente. „Necesitatea intensificării acestuia este dictată şi de alte considerente: R. Moldova nu este o insulă în largul oceanului. Dată fiind implicarea în sistemul complex de relaţii internaţionale, pe plan politic, economic, cultural etc., la care se adaugă şi procesele legate de migraţie, deosebit de relevante pentru ţara noastră, ar fi greşit să raportăm necesitatea dialogului interreligios şi interconfesional doar la realităţile interne. Din această perspectivă, este cât se poate de binevenită cercetarea practicilor internaţionale în domeniul dialogului interconfesional” [2, p.13]. În acest context, pentru creearea unei culturi a păcii și dezvoltării dialogului interreligious, se relevă necesitatea unei educații în spiritul toleranței. Conform DEX, toleranţa este un termen social, etic şi religios aplicat la o colectivitate sau la un individ, care defineşte respectul libertăţii altuia, a modului său de gândire şi de comportare, precum şi a opiniilor sale de orice natură (politice, religioase etc.). Cu alte cuvinte, noţiunea de toleranţă constă în acceptarea unor diferenţe evidente, fie ele fizice, socio-culturale, politice sau religioase. Astfel toleranța devine o valoare universală și o formă axiologică a conviețuirii umane. În ceea ce privește toleranța religioasă sau toleranța interconfesională, aceasta este definită ca respect între persoanele ce dețin diferite credințe religioase [3], acceptare și respectare a convingerilor religioase ale persoanelor, chiar dacă, uneori, sfidează propria noastră credință [5], atitudinea îngăduitoare pe care trebuie s-o aibă fiecare om, fie creștin, musulman, budist sau ateu, față de semenul său ce împărtășește o altă viziune religioasă [1]. Viorica Goraș-Postică (2011) valorifică noțiunea de toleranță religioasă – afirmând că aceasta „reprezintă un alt aspect, delicat pentru mediul şcolar, care explicitează complexitatea fenomenului dat (al toleranței). Toate religiile, fiecare în felul ei, se întemeiază pe valorile iubirii şi ale dreptăţii şi nu pot fi invocate spre a justifica violenţa sau războiul. Dialogul şi cooperarea dintre reprezentanţii diverselor religii constituie o tradiţie seculară: acestea nu şi-au pierdut nici azi valoarea [4, p.18]. Astfel intervine necesitatea identificării metodelor eficiente de dezvoltare a toleranței religioase. În 2013 Fatma, H. Al Sadi și Tehmina N. Basit realizează o cercetare-intervenție care vizează toleranța religioasă la o grupă de 241 de eleve din Oman, în urma căreia constatată că religia definește relațiile dintre eleve și remarcă faptul că educația religioasă poate să diminueze intoleranța dintre acestea [3, p.447-472]. Și cercetătoarea rusă R.A.Ivanova menționează că pentru edificarea unei culturi a toleranței religioase într-o societate multiconfesională, este nevoie de studiul bazelor culturii religioase în școală, scopul acestei educații religioase fiind asigurarea libertății de conștiință și autoidentificare religioasă, precum și dezvoltarea toleranței religioase [9, p.42-43]. În acest context, educația religioasă trebuie să asigure viabilitatea unui dialog interreligios. Predarea confesională a Religiei va asigura conexiunea dintre fiecare cult/religie prin axarea asupra mesajului axiologic, specific fiecărei religii, și anume, dragostea față de Dumnezeu și aproapele. Mesajul religiei islamice este unul ce ne îndeamnă să-l iubim pe aproapele și prin aceasta să demonstrăm credința – „Nu crede vreunul dintre voi cu adevărat, până ce nu iubeşte pe fratele său așa cum se iubeşte pe sine însuşi” (Buhari, Muslim), în religia iudaică mesajul transmis de Thora, se rezumă întrun răspuns oferit de fariseul Hillel (sec.I î.Hr.) unui păgân: „Altuia nu face ce ție nu-ți place. Asta e toată Tora, acum du-te și studiază”. Iar mesajul evanghelic transmis de Hristos este „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 22:37-39). Astfel că cele trei religii monoteiste (creștinism, islam, iudaism) au un mesaj axiologic ce se poate exprima prin dragoste față de Dumnezeu și aproapele. Astfel că una dintre competențele-cheie ale disciplinei Religia trebuie să vizeze formarea toleranței față de alte culte religioase prin prisma cunoașterii propriei origini spirituale. Mesajul central al curricula Religie, cultul creștin-ortodox, este transmiterea mesajului Mântuitorului Iisus Hristos și esența învățăturii acestuia. „În toate cuvintele și învățăturile [Sale] Iisus Hristos se referă la toleranță, blândețe, indulgență. Sunt multe pilde pe care Iisus Hristos ni le-a oferit în acest sens: cea a tatălui care își primește înapoi fiul rătăcitor, a lucrătorului care vine ultimul dar care este plătit la fel ca ceilalți...” [8, p.112]. Deci, putem conchide că mesajul global al religiei creștine este cel al toleranţei. În acord cu principiul respectării particularităţilor individuale ale elevilor (avem în vedere apartenența la anumite confesiuni religioase) şi pentru a asigura o realizare unitară a educaţiei religioase în contextul abordării modelului confesional de predare a Religiei, prin Hotărârea de Guvern nr. 596 din 2 iulie 2010 în Planul-cadru a fost inclusă o nouă disciplină opțională – Religia. Curriculumul la Religie propune un șir de elemente comune pentru toate cultele din Republica Moldova care au drept de predare a Religiei în sistemul de învăţământ. Acestea se regăsesc la nivelul competenţelor specifice, competențelor derivate (subcompetențelor) ale unor activităţi de învăţare, ale sugestiilor metodologice. Spre exemplu, se recomandă ca lista de conţinuturi specifice, elaborată de fiecare cult în parte, să fie completată, la discreţia profesorului de religie, cu un ansamblu de elemente de tip predominant confesional (rugăciuni, texte biblice, cântări religioase, colinde), pentru fiecare clasă, care constituie mijloace de realizare şi explicitare a temelor din programe, și nu conţinuturi ale învăţării de sine stătătoare [6, p.297- 298]. În concluzie, putem menționa că scopul educației contemporane trebuie să vizeze integrarea elevului de azi în societatea globală a zilei de mâine, în care există o varietate de culturi și religii. În acest sens, este important ca elevul să fie format în context religios, să posede cultură religioasă care va favoriza integrarea socială și acceptarea diferențelor religioase și culturale ale celorlalți. Studiul Religiei în școlile publice va asigura acest deziderat educațional și va crește gradul de toleranță religioasă al elevilor.