Practica umană confirmă că în toate timpurile și la toate popoarele odată cu îmbogățirea experienței de cunoaștere și de acțiune a existat preocuparea elaborării unor modalități mai bune de transmitere și asimilare a valorilor culturii, a experiențelor umane celor mai înaintate. Transformările progresive de milenii, secole prin care a trecut învățământul au impus o evoluție ascendentă și metodologiei, laturii sale procesuale. Atenția acordată reconsiderării finalităților și conținutului instruirii și educației a fost dublată de o neîntreruptă grijă pentru reevaluarea și perfecționarea metodelor de predare-învățare-evaluare în deplin acord cu acestea. Metodele, care cu timpul s-au dovedit perimate, au fost treptat abandonate; altele, mai elaborate, au fost supuse înnoirii și revitalizării, concomitent s-au constituit și tehnici noi de instruire. Această selecție și promovare în timp s-au soldat, până la urmă, cu reconsiderări periodice ale întregului complex de modele viabile la un moment dat

Human practice confirms that in all times and all peoples, with the enrichment of the experience of knowledge and action, there has been a concern to develop better ways of transmitting and assimilating the values of culture, of the most advanced human experiences. The gradual transformations of millennia, centuries through which education has passed, have implied an ascending evolution and methodology, its procedural side. The focus on reconsidering the finality and content of training and education has been matched by continued care for reevaluating and refining the teaching-learning-evaluation methods in full agreement with them. The methods, which over time have proved obsolete, have been gradually abandoned; others, more elaborate, have undergone renewal and revitalization, and new training techniques have also been established. This selection and promotion over time eventually led to periodic reconsiderations of the whole complex of viable models at one time.