Expresiile latineşti dispun în limbile moderne de numeroase posibilităţi de variere. Materialul faptic demonstrează că datorită caracterului apreciativ şi general-metaforic, ele sunt supuse astăzi unor modificări creative ce servesc nu doar raţiunilor expresive, ci şi activităţilor de cunoaştere, devenind instrumente necesare pentru fixarea unor realităţi, procese sau noţiuni noi. Unele dintre aceste unităţi nou-formate se stabilizează şi devin o sursă de completare a lexicului terminologic. Ilustrative în acest sens sunt expresiile formate cu lexemul latinesc homo (om) – concept fundamental pentru epoca antică ce a influenţat şi viziunile actuale despre om.  Cea mai cunoscută dintr-o serie de expresii latineşti încetăţenite în practica discursivă este homo sapiens, invarianta unui subsistem terminologic funcţional în ştiinţele naturale. Doctrina despre omul raţional (homo sapiens) este un merit al filosofilor greci, de la care a fost preluat şi preceptul că descrierea unei persoane trebuie să înceapă cu descoperirea sufletului acesteia. Deşi termenul de homo sapiens a apărut în sec. XVIII în ştiinţele naturale (botanistul şi zoologul suedez Carl Linné îl foloseşte în 1758 pentru a stabili poziţia speciei umane în regnul animal), de la antici vine ideea că datorită raţiunii omul poate distinge binele de rău şi aceasta îl deosebeşte de animale; el poate astfel conştientiza şi aprecia propria existenţă şi apariţia universului. La ora actuală, în baza lexemului „homo”, pentru taxonomia hominizilor a fost creat un număr impunător, de altfel încă discutabil, de termeni (Homo – habilis, rudolfensis, georgicus, ergaster, erectus, cepranensis, antecessor, neanderthalensis), folosiţi de antropologi, arheologi, zoologi la descrierea culturii materiale, a trăsăturilor anatomice, a filogeniei umane. Aceste unităţi, stabile sintactic şi semantic, dispun şi de trăsăturile categoriale ale termenului, şi de cele ale frazeologismului, fiind create în urma unor transferuri metonimice sau a desemnării eponimice.  Modelul frazeologic care a generat o structură logico-semantică atât de productivă s-a format în Antichitate şi s-a consolidat în Renaştere. Astfel, la Cicero („In Verrem”, III) atestăm expresia homo luteus („Om din lut”), cu sensul de om mizerabil, făcându-se aluzie la crearea omului din argilă; la Seneca („Epistulae” XLIV) apare expresia homo novus („Om nou”), sugerându-se şansa de creştere pe care o are omul cu demnitate chiar şi atunci când e de origine umilă. Francesco di Giorgio (inspirat de tratatul lui Vitruviu „De architectura” III.1) vorbeşte despre homo quadratus („Om modelat”) cu semnificaţia de om perfect sub aspect fizic, făcându-se referire la etalonul corpului uman încadrat în Antichitate într-un cerc sau într-un pătrat. La Leon Battista Alberti homo universalis este omul care poate cunoaşte, dacă vrea, orice despre un lucru. Posibilităţile largi de utilizare a acestor expresii, care nu au sinonime lexicale, sunt favorabile determinologizării lor. Migrând în alte sfere decât cele ştiinţifice, unităţile paremiologice specializate îmbogăţesc limbajul comun, unde capătă noi semnificaţii. Cf.: „Spune dumneata, care ai mintea ascuţită, n-ar fi ridicol pentru mine ca să mă zbat să-l aduc pe acest pithecantropus erectus în fruntea scriitorilor? (Marin Preda „Cel mai iubit dintre pământeni”). Homo erectus (în traducere „Omul ridicat”) este o specie de umanoid preistoric, consi derat precursorul omului modern, se crede că a dispărut acum trei sute de mii de ani, ulterior substituit de neandertali (homo neanderhalensis). În afara contextului ştiinţific, asocierea cu imaginea unui om din epoca primitivă exprimă o atitudine dezaprobatoare faţă de o persoană grosolană şi needucată. În opoziţie cu acesta, homo sapiens este o fiinţă superioară, dotată cu gândire, inteligenţă şi sensibilitate: „Acesta sunt eu, Homo sapiens,/ Şi tot ce a fost înfrunzit/ Ce am ştiut/ Am văzut, am iubit/ Şi tot ce am lucrat/ Va fi apărut” (Mihail Garaz „Homo sapiens”). Reconsiderarea termenilor a dus în ştiinţele sociale la completarea şirului cu noi noţiuni. Homo ludens (1938) este una dintre primele propuse şi aparţine sociologului J.Huizinga, care considera strategia de joc parte a instinctului uman. Pornind de la ideea că nu doar raţiunea îl caracterizează pe om, ci şi abilităţile de creare a instrumentelor, filosoful francez H.Bergson introduce noţiunea de homo faber (1941) şi descrie astfel omul care, graţie inteligenţei şi îndemânării sale, poate să modifice lumea ce îl înconjoară. Pentru a desemna activitatea economică a tipului uman raţional, s-a încetăţenit termenul de homo oeconomicus, interpretat drept o fiinţă abstractă ce îşi satisface interesele materiale, văzut în relaţie cu homo sociologicus. Dacă omul implicat în activitatea politică este homo politicus, cetăţeanul statului este caracterizat drept homo civilis (a se vedea şi unităţile corelative homo democraticus, care vizează drepturile omului, şi homo strategicus), în timp ce funcţia antropologică este înglobată de termenul homo juridicus, iar cea care reflectă organizarea socială în homo hierachicus (termen introdus în 1966 de antropologul francez L.Dumon pentru analiza castelor indiene). Omul văzut în contextul credinţei este homo religiosus, iar alte unităţi ale seriei – homo fidei, homo sacer, homo spiritualis, homo catholicus, homo superstitiosus, homo mysticus, homo mythicus, homo necans – caracterizează diferite ipostaze umane din perspectiva laturii sale religioase.  O subclasă în categoria unităţilor paremiologice din sfera socială reflectă problemele de ordin etic cu care se confruntă omul modern: homo moralis şi homo immoralis, homo fraudens şi homo praedator, homo imitans, homo emoticus, homo horribilis. Expresiile latineşti fac trimitere la o gamă întreagă de probleme ale epocii noi: homo specularis este omul-clonă, homo urbanus este un termen introdus într-un recent tratat de criminologie, homo quaerens (investigans, interrogans), ca şi homo naturalis, pune întrebări despre esenţa sa, homo patiens oferă perspective asupra suferinţei umane, despre homo domesticus se vorbeşte în contextul discuţiilor despre căsătoriile persoanelor de acelaşi sex. După ştiinţele naturale şi cele sociale, care utilizează pe larg unităţi ce caracterizează omul ca fiinţă biologică şi, respectiv, ca subiect social, o altă clasă numeroasă o formează expresiile cu homo din domeniul ştiinţelor umaniste. Acestea pot propune o evaluare a anumitor calităţi, acţiuni ale omului sau reprezintă reflecţii asupra caracteristicilor lui spirituale: homo duplex este omul văzut ca o îmbinare a cunoaşterii spirituale cu interesele materiale, homo consumptor face o trimitere la dimensiunea teoretică a comunicării publicitare, homo tacens, homo scribens, homo loquens şi homo narrans ilustrează importante activităţi umane. Homo artisticus, homo pictor, homo musicus ş.a. sunt folosite pentru identificarea calităţilor artistice. În diferite ramuri ale istoriei s-au încetăţenit termeni ca american homo, homo balcanicus, homo britannicus, homo byzantinus, homo habsburgiensis, homo europaeus, homo posthistoricus, care ilustrează o apreciere colectivă a fenomenelor şi fac trimitere la specificul conştiinţei naţionale. Cel mai cunoscut din această categorie este homo sovieticus („Omul sovietic”), termen creat în 1982 de publicistul rus A.Zinoviev pentru a caracteriza viziunile şi modul de viaţă al cetăţenilor fostei URSS. Mai nou, domenii precum ştiinţele informaţionale apelează la modelul amintit pentru a sugera că era tehnologiilor informaţionale ar putea constitui o nouă etapă în evoluţia speciei umane: homo cyberneticus, homo cyberus, homo digitalis, homo internetus. Modelul s-a dovedit a fi foarte productiv datorită, pe de o parte, tradiţiei mai vechi de îmbogăţire a lexicului terminologic al limbilor moderne cu elemente latineşti, iar pe de alta, unei structuri uşor de însuşit, aşa încât la structura în cauză se apelează şi în domenii ca: vânătoarea (homo kinegeticos), medicina (homo pharmaceuticus), geografia (homo geographicus), geologia (homo geologicus), flota (homo navicus), turismul (homo touristicus, homo viator). De regulă, expresiile analizate au în componenţa lor, alături de substantivul homo, un adjectiv propriu-zis (homo pulcher, homo felix, homo carnalis, homo luminosus), un participium praesentis activi (homo angelicansis, homo interrogans, homo cosmiens, homo significans) ori perfecti passivi (homo innatus, homo fictus), un substantiv în nominativ (homo sol, homo dominus) sau în genitiv (homo imperii, homo fidei), mai rar un gerundiv (homo educandus). Prin procedee care ţin de hibridizarea limbajului apar şi unele sintagme ocazionale cu tentă expresivă şi apreciativă (Homo zappiens creat printr-un joc de cuvinte de la homo sapiens), homo gamer, homo Hitler, Homo patrioticus vulgaris, homo mioriticus, homo taggiens, homo caut nod în papură ş.a.), ceea ce demonstrează că limba latină continuă să fie o sursă nesecată de îmbogăţire atât a limbajului specializat, cât şi a celui comun.