În prezentul articol se analizează Sonata moderne pentru acordeon op.2 semnată de compozitorul american Carmelo Pino şi considerată prima creaţie de acest gen din SUA. Întregul ciclu al Sonatei relevă un echilibru armonios în structurarea discursului muzical determinat de proporţionalitatea melodicii, de simetria perfectă a ritmicii ordonate, de armonia clară şi factura transparentă. Unitatea formei ciclice a sonatei este asigurată nu numai de specificul dramatico-timbral, dar şi de esenţa organizării intonaţional-tematice a materialului muzical. Aici ne referim la prezenţa unui complex de formule intonaţionale migratoare, care cimentează întreaga construcţie a creaţiei. Unitatea tematică, proporţionalitatea elementelor de limbaj şi echilibrul arhitectonic, fiind încadrate în perfecţiunea formelor (forma allegro de sonată în partea I, cea tripartită mare cu episod în partea II şi rondo în final), fără îndoială, determină clar, în pofida denumirii, apropierea Sonatei moderne pentru acordeon op.2 de tradiţiile clasice ale artei muzicale europene

This article reviews the Sonata Moderne for accordion op.2 signed by the American composer Carmelo Pino that is considered the first creation of this kind in the USA. The whole cycle of the Sonata reveals a harmonious balance in the structure of the musical discourse determined by the proportionality of the melody, the perfect symmetry of the ordered rhythm, the clear harmony and the transparent texture. The unity of the cyclical form of the sonata is ensured not only by the dramatic-timbale specificity, but also by the essence of the intonational-themed organization of the musical material. Here we refer to the presence of a complex of intonational migratory formulas that strengthen the entire construction of the creation. The thematic unit, the proportionality of the elements of language and the architectural balance, being framed in the perfection of the forms (the allegro form of sonata in part I, the big tripartite one with episode in the second part and rondo in the end) undoubtedly determines clearly, despite the name, the closeness of Sonata Moderne for accordion op.2 to the classical traditions of European musical art