Inceputul anilor ’70 ai sec. XX se inscriu in evoluţia artei scenografice din Moldova ca o perioadă de mari transformări relevante in arta teatraldecorativă. Acest proces de modificări işi are inceputurile din deceniile precedente, perioadă cand pictorii-scenografi au conştientizat necesitatea in revizuirea rolului său in montarea piesei scenice, a relaţiei calitativ noi cu dramaturgia, regia şi alte componente ale spectacolului. Procesul de constituire a scenografiei moldoveneşti este cauzat atat de intregul curs de dezvoltare al artei teatrale sovietice, cat şi de apariţia tinerilor plasticieni in domeniu. Deşi existau anumite diferenţieri in particularităţile individuale de interpretare creativă, plasticienii urmăreau o idee unică – perceperea şi inţelegerea comună a principiilor de bază ale scenografiei moderne. Anume in anii ’70 arta scenografică din Moldova intră intr-o etapă nouă de dezvoltare, fapt determinat de stabilirea noilor procese complicate, caracteristice intregii arte teatrale din acea perioadă. S-au schimbat şi complicat cerinţele de soluţionare a ideii spectacolului, metodele şi mijloacele de expresie care nu puteau să nu se răsfrangă asupra creaţiei artistice ale scenografilor din Moldova. Pictorii de teatru recurg adesea la alegorie, simbolism, unde un obiect este inzestrat cu o forţă generalizatoare şi devine exponentul unei anumite idei. Schimbări semnificative au fost atinse in organizarea spaţiului scenic. Se diversifică numărul materialelor şi facturilor aplicate pentru decor. O altă tendinţă in scenografia moldovenească ţine de organizarea plastică a scenei, care imbină cu succes interiorul scenic cu exteriorul. Astfel, cele mai importante procese care caracterizează scenografia sovietică din prima jumătate a anilor ‘70, intr-o formă sau alta, işi găseau reflectarea in opera plasticienilor teatrali din Moldova.