In orice societate sunt inrădăcinate relaţii care pot fi descrise prin opoziţia al nostru–străin/alt. Astfel poate fi nu doar societatea. După cum cunoaştem, al nostru sau străin (nu doar ca apartenenţă, dar in sensul larg al cuvantului – aproape, cunoscut, sigur ş.a.m.d.) poate fi şi un spaţiu, şi un obiect, şi o idee. Cercetarea acestei opoziţii are şi o importanţă practică deosebită, inclusiv in zilele noastre. Astfel, nu este intamplător interesul sporit către studierea acestei opoziţii din diferite aspecte şi domenii de cercetare. In viziunea noastră, cognitema „evidenţierea directă a celui străin ca element al apartenenţei etnice” este una dintre cele mai interesante din punct de vedere etnocultural. Aceasta ne oferă spaţiu de analiză. Aici vom elucida pe scurt doar cateva momente. Pe de o parte, in astfel de parimii sunt reflectate stereotipuri bazate pe experienţe istorice, iar pe de altă parte, ele inseşi constituie baza pentru formarea şi răspandirea stereotipurilor. Cand le analizăm, vedem că paremiile ruseşti au o diversitate mai mare in menţionarea unui şir de etnii (suedezi, francezi, nemţi, italieni, tătari, polonezi, evrei, ţigani, ciuvaşi, zareni, greci, ceremişi ş.a.) decat cele romaneşti (ţigani, turci) şi cele bulgare (ţigani, turci, greci, evrei). In schimb, purtătorii limbilor romană şi bulgară au proverbe şi zicale care conţin mai multe detalii despre caracteristicile deţinute (de exemplu, un şir de caracteristici ale ţiganilor, cum sunt văzuţi şi cum sunt reflectaţi in imaginea lumii de către reprezentanţii acestor etnii). Cei străini sunt inzestraţi cu nişte caracteristici deloc plăcute. Excepţiile sunt rare, de exemplu in rusă: ≪Люблю молодца и в татарине≫ – „Iubesc pe cel voinic chiar şi tătar”. Stereotipurile care sunt fixate in paremii se reflectă şi in comportament, şi in atitudinea faţă de alţii.