The protection of cultural heritage represents a priority of the contemporary civilization that is reflected in the provisions of official documents (conventions, recommendations, resolutions), starting with the second half of the XX–th century. The Republic of Moldova is not an exception, but we should admit that all these documents were signed and ratified later. At the same time, even if there is a clear recognition of the international treats’ supremacy and priority, we notice the irresolution of national authorities concerning the achievement of continuity by adjustment of the national legislation.

Ocrotirea patrimoniului cultural reprezintă o prioritate a civilizaţiei contemporane care este reflectată, incepind cu a doua jumătate a secolului XX, in prevederile documentelor oficiale internaţionale (convenţii, recomandări, rezoluţii). Republica Moldova nu este o excepţie, insă trebue să recunoaştem intirzierea cu care au fost semnate şi ratificate acestea. Totodată, in pofida recunoaşterii exprese a supremaţiei şi priorităţii tratatelor internaţionale, remarcăm şovăiala cu care autorităţile naţionale asigură realizarea continuităţii lor prin ajustarea legislaţiei naţionale.