Prin termenul pictură verbală se înţelege imaginea verbală, receptată vizual, a unui obiect din textul literar, care formează planul descriptiv şi cel narativ al stilului individual al autorului şi caracterizează eul personal al acestuia. Pictura verbală contribuie la concentrarea semnificaţiilor discursului, având o funcţionalitate artistică diversă. În articol sunt abordate rolul şi funcţiile artistice ale „picturii verbale” în textul dramatic, realizate prin intermediul peisajului şi interiorului ca moduri de comunicare şi de exprimare plastic-sugestivă. Manifestându-se, în principiu, în didascalii (textul secundar al demersului dramaturgic), peisajul şi interiorul contribuie la evidenţierea viziunii artistice a autorului, a stilului său şi a perioadei respective, ele îndeplinind şi funcţii de creare a atmosferei, caracterologice, psihologice ş.a., demonstrând, în special în imaginarul artistic al lui I. Druţă, trecerea de la tradiţionalism la modernism.

The „verbal painting” term means a verbal image, visually perceived, of an object of literary texts, which forms the descriptive and narrative framework of the author’s individual style and characterizes its personal ego. Having a varied artistic functionality, verbal painting helps on concentrating the meanings of the discourse. The article adresses the role and artistic functions of the „verbal picture” in the dramathic text throngh the landscape and interior as ways of communication and plastic-suggestive expression. Being manifested mainly in didascalia (secondary text of the dramatic discourse), the landscape and interior contribute to higlighling author’s artistic vision, style and period which also have functions to create the atmosphere, caracterologic, psychologic etc., demonstrating, expecialy in the artistic imaginary of I. Druţa, the passing from traditionalism to modernism.