Conţinutul numărului revistei |
Articolul precedent |
Articolul urmator |
1017 2 |
Ultima descărcare din IBN: 2022-10-29 02:16 |
SM ISO690:2012 MELNIC, Victoria. Îmbogăţirea verticalei armonice şi emanciparea disonanţei în creaţia tîrzie a lui F. Liszt
. In: Anuar ştiinţific: muzică, teatru, arte plastice, 2012, nr. 1(14), pp. 20-27. ISSN 1857-2251. |
EXPORT metadate: Google Scholar Crossref CERIF DataCite Dublin Core |
Anuar ştiinţific: muzică, teatru, arte plastice | ||||||
Numărul 1(14) / 2012 / ISSN 1857-2251 | ||||||
|
||||||
Pag. 20-27 | ||||||
|
||||||
Descarcă PDF | ||||||
Rezumat | ||||||
Lui F. Liszt îi revine un loc de seamă printre compozitorii romantici care şi-au adus aportul la dezvoltarea verticalei
armonice şi la îmbogăţirea structurii acordului. În creaţia lui îşi încep existenţa numeroase acorduri noi generate atât de
diverse modificări ale structurii terţare, cât şi de alte principii structurale. Exemple în acest sens găsim în piesele „Ossa arida“, „Unstern!“, „Mephisto-Waltz“ nr.1 și nr.3 ș.a. Unii cercetători ai creaţiei lisztiene menţionează că în ultimele piese ale compozitorului apar chiar cvartacordurile. Însă la o privire mai atenţionată se poate constata că în realitate acestea sunt totuşi acorduri de structură terţară puternic modificată prin includerea unor tonuri străine de acord. Totuşi în piesa „Norii cenuşii” Liszt a folosit acorduri de cvarte în calitate de consunări de sine stătătoare. Bazându-se pe limbajul armonic al romantismului
timpuriu (în special, pe cel al lui Schubert) Liszt a avansat puternic dezvoltarea armoniei romantice aducând-o în pragul
schimbărilor radicale care s-au produs în secolul XX. |
||||||
Cuvinte-cheie verticala armonică, emanciparea disonanței, cvartacord, pentacord, acord |
||||||
|