Simfonia Destine exprimă elocvent atât poziţia civică, cât şi performanţele componistice ale autorului. Subtitlurile părţilor componente ale lucrării se referă la momentele cruciale din istoria neamului compozitorului: 1940 (partea întâi), 1946–1947 (partea a doua), 1989 (partea finală). Simfonia Destine nu este concepută drept proiectare sonoră a cronicii istorice. Autorul ne propune o epopee muzicală axată pe înţelegerea filosofică a destinului plaiului natal. Structura compoziţională a lucrării se axează pe îmbinarea tehnicii de asamblare cu elementele componente ale tronsonului variaţional şi variantic. Domină scriitura liniară, polifonia straturilor sonore, eterofonia. Conceptul laic al lucrării nu exclude implicarea simbolurilor creştine: Tatăl nostru şi Dies Irae.

The Symphony Destiny shows a civic stand of the author and its high professional level. Headings of parts of work reflect the important stages of national history: 1940 (I-a part), 1946–1947 (II part), 1989 (ending). The symphony is not the historical chronicle, expressing in the generalized form the attitude of the author to historical events. In a composition of work receptions of assembly technics and elements of the variational form coexist. Secular character of work does not exclude inclusion of religious symbols (Tatăl nostru and Dies Irae). Prevail linear statement, polyphony of layers, heterophony.