Proverbele românești, la fel ca portul popular, l-au însoțit pe om dintotdeauna, fiind părți ale existenței sale prin viața trecătoare. Sugestiv, ia românească, intrată în lumea proverbelor, leagă sufletește călătorul de casa părintească și de afecțiunea maternă. Astfel, un proverb precum „fiul care călătorește departe de satul său știe că firele hainelor sale au fost țesute cu afecțiunea maternă” exprimă prin hainele pe care le poartă dorul de casă și de copilărie. O paralelă între proverbe și ie scoate în evidență trăinicia acestora și indispensabilitatea lor în viața oamenilor. Proverbele reprezintă înțelepciunea, iile reprezintă frumosul brodat cu înțelepciune. Zicalele și proverbele sunt păstrate, prin transmitere pe cale orală, de fiecare popor în istoria devenirii sale; iile sunt fragmente perene ale istoriei românilor. Zicalele și proverbele îndrumă și învață; iile asigură identitatea și apartenența la tradițiile autentice. Colecția impresionantă de zicale, proverbe și pilde ale poporului nostru oferă sfatul de care avem nevoie, precum și motivația și imboldul de a face lucrurile mai bine. Atât proverbele, cât și iile se transmit generațiilor următoare prin viu grai sau prin metode arhaice. Fiecare ie este particularizată de purtătorul ei. „Fiecare haină are proprietarul său.” „Haina nu-l face pe om”. Lapidar, proverbul nu se oprește asupra materialității hainei. El postulează imediat o echivalență între îmbrăcăminte, concepută ca un întreg, și o categorie socială. Ia este a tuturor, este egală pentru toți, fiind un articol frumos și protector pentru cei sărmani, dar și un articol vestimentar, care reflectă mândria, demnitatea și noblețea, pentru cei înstăriți. Ia și proverbul egalizează interesele și categoriile sociale. Ia trezește sentimente diferite, în funcție de purtătorul acesteia. Proverbul face apel la înțelegere, îndrumă și influențează deciziile. Ia, prin istoria, evoluția și perenitatea ei, este generată din înțelepciunea populară, din proverbele și pildele românești.