Moșierii care locuiau în mediul rural au format un grup social pronunțat conservator al populației de etnie rusă din Basarabia, ceea ce prezintă un interes de cercetare incontestabil pentru etnologi. Autorul propune o abordare micro-istorică a studierii fenomenul vieții cotidiene a nobilimii locale basarabene din perioada interbelică, bazându-se pe eseuri de memorii nepublicate al lui G.V. Komarov. Sunt examinate realitățile cotidianului, stilul de viață și activitatea economică a Pleșkovilor, foști proprietari ai moșiei din satul Trifănești, județul Soroca, a cărui genealogie conține reprezentanți ai vechii familii moldovenești și ai nobilimii ruse. Prin prisma istoriei acestei familii, sunt cercetate modalitățile de adaptare a moșierilor la noile condiții de viață și tactici de răspuns la schimbările din contextul social, cauzate de reforma agrară din anii 1918–1920. După ce au pierdut o „moșie magnifică” și o parte semnificativă a terenurilor arabile din cauza transformărilor radicale în sectorul agricol, Pleșkovii au continuat și au intensificat cu succes diverse direcții agricole. Agricultura n-a fost doar o sferă de auto-realizare și mijloc de trai, ci a contribuit la păstrarea stilului de viață tradițional al nobilimii basarabene. Obiceiurile gospodărești asociate acesteia, precum ospitalitatea cordială, un cerc larg de comunicare, inclusiv numeroase rude și vecini din județ, au contribuit la susținerea statutului social. În ciuda transferului la categoria proprietarilor de terenuri și a pierderii fostului lor statut social și economic privilegiat, moșierii basarabeni prezentau potențialul vechilor gospodării și apărau identitatea lor de clasă. Dificultățile perioadei de tranziție au fost depășite în primul rând de cei care, la fel ca Pleșkovii, au menținut legătura stabilită cu pământul timp de mai multe generații, nu și-au schimbat ocupația, gestionând propria gospodăria.