În prezentul articol se analizează co-raportarea conceptelor muzică — identitate, în care muzica se pretează drept unul dintre elementele-cheie a identității, deoarece oferă, o percepere a sinelui, dar și a colectivității. Conceptul de identitate muzicală a fost focusul principal în crearea școlilor muzicale naționale noi (Europa de Est). Creația componistică muzicală care tindea să întruchipeze tradiția a servit ca o resursă culturală puternică pentru naționalism încă din secolul al XIX-lea. Vectorul componistic era îndreptat, pe de o parte de a ieși din criza curentului muzicii romantice, iar pe de altă parte de a consolida noile școli naționale în statele din Europa de Est, unde cultura muzicală academică era la o etapă relativ tânără. În criza postromantică apelarea la formule de sorginte folclorică a adus un sufl u nou, diversifi când limbajul muzical și mijloacele de expresie, întru afi rmarea unor popoare și culturi muzicale (Polonia, Ungaria, Cehia, Bulgaria, România) etc. Noile state, afl ate anterior sub infl uența marilor imperii, s-au distanțat, oarecum, de cultura muzicală occidentală, fapt care a permis, pe de o parte, crearea școlilor naționale și păstrarea tradițiilor în condițiile de schimbări esențiale în componistica europeană, paneuropeană și mondială.

In this article is analyzed the correlation of the concepts of music and identity is analyzed, in which music lends itself as one of the key elements of identity, because it off ers a perception of the self, but also of the collective. Th e concept of musical identity was the main focus in the creation of new national musical schools (Eastern Europe). Musical compositional creation that tended to embody tradition has served as a powerful cultural resource for nationalism since the 19th century. Th e compositional vector was directed, on the one hand, to get out of the crisis of the romantic music trend, and on the other hand, to strengthen the new national schools in the states of Eastern Europe, where the academic musical culture was at a relatively young stage. In the post-romantic crisis, the appeal to formulas of folklore origin brought a new breath, diversifying the musical language and the means of expression, in order to affi rm musical cultures (Poland, Hungary, Czech Republic, Bulgaria, Romania), etc. Th e new states, previously under the infl uence of the great empires, distanced themselves somewhat from Western musical culture, a fact that allowed, on the one hand, the creation of national schools and the preservation of traditions in the conditions of essential changes in European, pan-European and world composition.