Cercetarea comunităților etnice atrage atenția diverselor discipline științifice, fiecare cu abordarea specifică și particularitățile lor. Astfel, sub raport istoric, interferențele legate de etnicitate sunt legate de evoluția lor în timp și chiar realizarea unor concepte de studiu etnoistorice, cum ar fi și în cazul disciplinei Istoria Românilor, plecând de la comunitatea etnică spre celelalte aspecte. Geografia contribuie substanțial prin identificarea arealelor, dinamicii populației, interferenței etniilor cu teritoriul, migrație și relații interetnice. Etnografia și etnologia au însăși ca obiect de studiu comunitățile etnice sub raportul specificului etnic, atât la nivel tradițional, cât și general. Aportul antropologiei, sociologiei, lingvisticii, psihologiei, muzeologiei și altor ramuri științifice completează analiza sub diverse aspecte a comunităților etnice. Deși se pare că, în prezent, s-au conturat majoritatea aspectelor ce țin de identitatea și identificarea etnică, totuși cercetarea acestor realități încă comportă foarte multe incertitudini, imixtiuni și abordări subiective, care ajung uneori la negarea și interdicția la identitate pe criteriul etnic. Din experiența cercetărilor în diversele state și areale din spațiul european și nu numai, putem relata o gamă foarte variată de abordare și identificare pe criterii etnice. Pe de o parte, avem situația unor state care recunosc pe deplin și recenzează structura etnică, precum este cazul Republicii Moldova, României, Ungariei, statelor din spațiul ex-sovietic și iugoslav, Elveției, Slovaciei etc. Pe de altă parte, o serie de state nu permit identitatea etnică, respectiv, nu consemnează în datele oficiale și statistice aceste categorii, cum ar fi Grecia, Turcia, Iran, Franța etc. Între aceste două politici foarte diferite, există și o serie de abordări intermediare, care recunosc parțial, subiectiv sau selectiv comunitățile etnice din teritoriul lor. Identitatea etnică desigur este un aspect în primul rând subiectiv, care se reflectă în datele oficiale statistice, dar pentru cercetarea științifică este important de ținut cont și de aspectele obiective, bazate pe unitatea de origine, lingvistică, etnografică, confesională etc., care pot scoate în evidență aspecte diferite în baza cercetărilor de teren față de documentarea de birou. Astfel, putem da exemplu de fragmentare etnică bazată pe identificarea la recensăminte a aceleiași comunități etnice, cum ar fi în cazul moldovenilor și românilor pentru Republica Moldova, a vlahilor, românilor/rumânilor, țințarilor pentru Serbia sau Macedonia de Nord, ucrainenilor, rutenilor, huțulilor, huțanilor pentru ucrainenii din România etc. Deseori, din cercetările de teren putem însă afla alte identități și identificări ale diverselor comunități etnice, atât ca endonime, cât și exonime. Un caz interesant îl prezintă populația românofonă din Peninsula Balcanică identificată sub diverse apelative, ca rudari, băieși, lingurari, ludari, caravlahi, munteni, ardeleni, țigani, roma, copănari, rumâni, români, vlahi/vlasi etc., reprezentând un grup etnic cu elemente mixte, situat la limita interferențelor identitare și în general neconsemnați în datele oficiale. Numeroase alte comunități etnice pot fi identificate doar în teren, cu specific și identitate distinctă, dar nerecunoscută și neconsemnată în datele oficiale, cum ar fi rusinii, haholii, diverse grupuri de romi, șopi, torlaci, miați, iuriuci, gagiali etc., la nivel mondial desigur lista fiind foarte mare și necesitând numeroase cercetări de teren pentru identificarea identităților specifice.