În condițiile noilor realități, problema identitară capătă noi forme și reprezentări în mediul politic și sociocultural. Studiul analizează definițiile teoretice privind noțiunea de identitate, conștiință istorică și memorie istorică, deoarece problemele care au ieșit în evidență astăzi au afectat atât grupurile profesionale, care se ocupă cu cercetarea trecutului, cât și păturile politice și sociale care abordează problema trecutului. Bloggerii, intelectualii, oamenii politici își pun întrebări de tipul: În ce constă esența științei care studiază realitatea socială din trecut? Cum poate fi corelată istoria universală cu cea națională și cu memoria istorică în condițiile globalizării? Cum istoricul de azi corelează politica și cunoașterea identității trecutului? Există, oare, un anumit canon posibil între istorie și educația istorică? Motivul examinării prezentului subiect și a acestor întrebări este determinat de schimbările care au loc în societatea contemporană și care influențează tânăra generație. Evident, problema interacțiunii dintre memoria și cunoștințele istorice este marcată de tendința etno centristă, pe de o parte, și, pe de altă parte, de depozitul memoriei istorice a grupurilor sociale – toate acestea fiind legate de raportul dintre obiectivitate și memoria națională. În analele diferitor istorii naționale există adesea precedente ale comemorărilor, în care gradul de cunoaștere și calitatea înțelegerii unui eveniment istoric sunt plasate și acceptate la un nivel mitologic, încât să nu fie nevoie să i se clarifice originea. Astăzi, istoricul are nevoie nu doar de un dialog public, dar și de construirea unui sistem de norme ale raporturilor sociale și culturale, în care valorile trecutului interacționează cu prezentul, pentru valorificarea și pentru conștientizarea locului și importanței pe care o are memoria istorică și identitatea în societatea contemporană.