Materialul osteologic la care ne referim în acest studiu provine din necropola medievală Roman-Arhiepiscopie (județul Neamț, România), încadrată cronologic, conform datelor arheologice, în secolele XV-XVII și cercetată, mai întâi, în intervalul anilor 1998-2004, de către arheologul Vasile Ursachi și, ulterior, în anul 2015, de către arheologul GeorgeDan Hânceanu. În campania din anul 2015, au fost cercetate, în total, 210 morminte, atribuite perioadei medievale (secolele XV-XVII). scheletică analizată antropologic însumează 226 de indivizi, din care 57 sunt adulți de sex masculin, 63 sunt adulți de sex feminin și 108 sunt sub-adulți, în mare parte indeterminabili ca sex. Tabloul antropologic al acestei populații dispărute se integrează în contextul perioadei medievale din arealul submontan. Analiza antropologică a relevat numeroase anomalii și patologii dentare și osoase, indicatori ocupaționali, dar și traumatisme. Leziunile țesutului osos la acest segment populațional înregistrează o prezență moderată. Traumatismele craniene, cauzate de lovituri directe sau accidente, au fost identificate doar la adulți (șapte bărbați și două femei), cu evidente semne de vindecare. Leziunile pe frontal au fost înregistrate în trei cazuri, pe occipital – în trei cazuri, pe parietalul stâng – în două cazuri, iar pe parietalul drept, temporalul drept și nazalul stâng – în câte un caz. Fracturile la nivelul oaselor postcraniene, cauzate cel mai frecvent de traumatisme (lovituri violente sau accidentale), de vârsta avansată (din cauza osteoporozei), de unele procese infecțioase ale osului, tumorile maligne sau o serie de boli congenitale, apar destul de frecvent în această populație – în 19 cazuri (12 bărbați, șase femei și un subadult). Majoritatea leziunilor/fracturilor (16 cazuri) sunt produse ante mortem, adică prezintă urme clare de vindecare. În doar trei cazuri, semnele de refacere a țesutului osos lipsesc, liniile de fractură având caracteristici perimortem. Suntem de părere că această populație nu se implica prea frecvent în ciocniri violente, avea un caracter semisedentar, cu un mod de viață obișnuit pentru acele vremuri. La patru indivizi de sex masculin (M. 61, M. 70, M. 114 și M. 132), cu osatură robustă și statură scheletică mare, remarcăm o serie de caracteristici ale scheletului postcranian, ce se manifestă în tandem, astfel încât putem considera că aceștia poartă marcherii „sindromului călărețului”. La doi dintre aceștia (M. 70 și M. 132) au fost identificate și traumatisme produse ante mortem, care pot fi atribuite ocupației militare ecvestre, care în anumite situații, firesc, poate duce la răni de acest gen.