Our study addresses the issue of historical research in the general context of socio-human sciences, generally, in the particular context of education sciences, developed with the assertion of pedagogy as a specialized science in the study of education and training. Historical research provides the way of knowledge indispensable to any social science that tends to acquire a clear, autonomous epistemological status. This epistemological pathway is defined by Jean Piaget as the path of genetic knowledge, indispensable alongside the theoretical knowledge pathway, called by Piaget, the path of logical knowledge. From this perspective, historical research integrates into the area of fundamental research that contributes decisively - along with the theoretical and logistical research - to the analysis of the epistemological maturation process of any science. It is an argument that confirms the importance of historical research in the field of pedagogy developed over several decades, Disciplinary, Intradisciplinary and especially Interdisciplinary and Multidisciplinary under the name of Education sciences. Such an analysis draws on pedagogical research of fundamental research aimed at stimulating progress in the field of pedagogy, respectively of the sciences of education. Historical research is particularly involved in the analysis of pedagogy / education sciences at the theoretical and normative level. From this perspective, historical research has many problems to solve. We will only refer to three fundamental issues. 1. The first problem is to identify the historical moment in which pedagogy asserts itself as a distinct domain of knowledge, based on specific pedagogical concepts, not only on interesting opinions proposed from a philosophical, theological, literary, folkloric perspective etc. 2. The second problem is to analyze the evolution of pedagogy from a disciplinary and interdisciplinary point of view, but also Interdisciplinary, Multidisciplinary and even Transdisciplinary, which led to the assertion of the sciences of education, especially from the second half of the 20th century to the present. 3. The third problem is to use the synchronic - diachronic historical research strategy, indispensable in the process of identifying the pedagogical values promoted over time, with significant consequences for the progress of the formal and non - formal education, the education (general, specialized, basic, higher) specialized in designing and carrying out the training, the teacher as a model of a specialized educator, etc.

Studiul nostru abordează problema cercetării istorice în contextul general al ştiinţelor socioumane, în general, în contextul special al ştiinţelor educaţiei, dezvoltate odată cu afirmarea pedagogiei ca ştiinţă specializată în studiul educaţiei, instruirii, învăţământului. Cercetarea istorică asigură calea de cunoaştere, indispensabilă oricărei ştiinţe socioumane care tinde să dobândească un statut epistemologic clar, autonom. Această cale epistemologică este definită de Jean Piaget drept calea de cunoaştere genetică, indispensabilă alături de calea cunoaşterii teoretice, numită de Piaget, calea cunoaşterii logice. Din această perspectivă, cercetarea istorică se integrează în zona cercetării fundamentale care contribuie decisiv – alături de cercetarea teoretică, logistică – la analiza procesului de maturizare epistemologică a oricărei ştiinţe. Este un argument care confirmă importanţa cercetării istorice în domeniul pedagogiei dezvoltată, de mai multe decenii, disciplinar, intradisciplinar şi mai ales interdisciplinar şi pluridisciplinar sub denumirea de ştiinţele educaţiei. Cercetarea istorică este implicată, în mod special, în analiza evoluţiei pedagogiei / ştiinţelor educaţiei la nivel teoretic şi normativ. Din aceasă perspectivă, cercetarea istorică are de rezolvat numeroase probleme. Ne vom referi doar la trei probleme fundamentale. Prima problemă urmăreşte identificarea momentului istoric în care pedagogia se afirmă ca domeniu distinct de cunoaştere, bazat pe concepte specific pedagogice, nu doar pe opinii interesante propuse din perspectivă filozofică, teologică, literară, folclorică etc. A doua problemă urmăreşte analiza evoluţiei pedagogiei din perspectivă disciplinară şi intradisciplinară, dar şi interdisciplinară, pluridisciplinară şi chiar transdisciplinară care a dus la afirmarea ştiinţelor educaţiei, în mod special din cea de-a doua jumătate a secolului XX până în prezent. A treia problemă urmăreşte valorificarea strategiei de cercetare istorică sincronică – diacronică, indispensabilă în procesul de identificare a valorilor pedagogice promovate în timp, cu consecinţe imortante pentru progresul educaţiei formale şi nonformale, învăţământului (general, specializat, de bază, superior), şcolii ca instituţie specializată în proiectarea şi realizarea instruirii, profesorului ca model de educator specializat etc.