Copilăria este vârsta fericirii umane, când totul este permis. De ea ne amintim la maturitate, ca de un vis pierdut. Copil mai întâi al existenței, și doar apoi al cărților, Paul Goma conturează imaginea unui scriitor autentic. Exilul îl obligă să își păstreze limba și referințele culturale și să trăiască mereu cu perspectiva întoarcerii, căci având obsesia locului de unde a pornit, scriitorul se raportează permanent la acasă, acolo unde îşi poate regăsi identitatea (lasată în Calidor) și unde poate gusta, o dată în plus, din savoarea dragostei materne.

Childhood is the age of human happiness, when everything is allowed. We remember her in adulthood, as a lost dream. The first child of existence, and only then, of books, Paul Goma outlines the image of an authentic writer. Exile forces him to keep his language and cultural references and always live with the prospect of return, because having the obsession of the place where he started, the writer constantly relates himself to home, where he can find his identity (left in Calidor) and where he can taste, once more, from the savour of maternal love.