Fenomenul nemaiîntâlnitei, în alte arte, dezvăluiri exhaustive a ființei umane se desfășoară prin operarea cu virtualitățile polisemantice ale limbajului cinematografic, conjugând surprinderea atât a manifestărilor concret-vizuale ale personajului (mimica, gesticulația, portul), cât și a celor imaginativ-convenționale, ce se referă la temperamentul și constituția psihică. Inimaginabila apropiere de viața interioară a omului prin intermediul gros- și prim-planurilor s-a soldat cu efectul „ochi în ochi”, în urma căruia spectatorul și-a găsit dublul, atenuând singurătatea dezolantă în iureșul galopantelor metamorfoze socio-culturale ale secolului XX. Astfel, s-a proliferat misiunea iluministă a celei de-a șaptea arte, care, prin intermediul ecranului alb, a descoperit umanității palitra policromatică a vlăstarilor omenești ai Terrei. Ceea ce ține de contribuția filmului moldovenesc în acest paragraf, constatăm cu satisfacție lărgirea evantaiului antropologic prin lansarea unui tip psihico-cultural de o filiație originală – eroul nostalgic. La această performanță și-au dat concursul actorii Sandri Ion Șcurea, Mihai Volontir, Grigore Grigoriu, Serghei Lunchevici, care au reușit, prin rolurile lor inspirate, să valorifice ierarhia de valori spirituale ale neamului, pecetluite în vocația transcenderii și cosmicizării „setei de eternitate” (M. Eliade), spiritualizării tragicului, catharsisului mioritic, nostalgiei consacrării eroice etc. Argumentul valabilității eroului arhetipal se consolidează prin regăsirea de sine într-un nou context antropologico-cultural a marilor actori, precum Evghenii Lebedev, Nicolai Mordvinov, Regimantas Adamaitis, confirmând o dată în plus caracterul universal și general-uman al paradigmelor identitare. Mai mult decât atât, filmul moldovenesc a descoperit, în măiestria acestor somități culturale, nebănuitele, chiar de ele însele, orizonturi ale cunoașterii inepuizabilului spirit și suflet uman.