Aflată într-o continuă transformare, societatea impune noi abordări mediului școlar, orientări care se doresc a fi centrate pe cultivarea competențelor indivizilor aflați în formare. Această centrare a învățământului pe dezvoltarea competențelor, prefigurează apariția unor noi mecanisme necesare învățării, mecanisme care prin aplicabilitatea lor, oferă independență în învățare, mijloace de reglare a învățării și totodată o evaluare proprie asupra acestui proces atât de complex. Metacogniția vine astfel, ca o soluție salvatoare la permanenta transformare pe care societatea o importă, întrucât aceasta fundamentează o verigă importantă a învățării, prin intermediul căreia, tânărul își conștientizează capacitatea de înțelegere a cunoștințelor, devine parte a învățării conștiente și implicit eficiente, fiind totodată capabil să identifice mecanismele de funcționare ale propriei sale gândiri.

In a continuous transformation, society imposes new approaches on the school environment, guidelines that aim to focus on cultivating the skills of individuals in training. This focus of education on skills development foreshadows the emergence of new mechanisms for learning, mechanisms which, through their applicability, provide independence in learning, means of regulating learning and at the same time their own assessment of this so complex process. Thus, metacognition comes as a saving solution to the ever-changing transformation that society imports, as it underpins an important link in learning, through which the young is aware of his capacity to understand knowledge, becomes part of conscious and implicitly effective learning, while being able to identify the functioning mechanisms of his own thinking.