We start, in the present communication, from the idea that the appearance and the object of study of pragmatics is a complex and controversial subject approached by many linguists. Some linguists consider that pragmatics as a discipline appeared in Havard in 1955 when the notion of the act of language was introduced at the William James conferences, on the other hand, other researchers consider that it appeared earlier, in 1938 when the researcher Charles W Morris made a delimitation within semiotics by dividing semantics, syntax and pragmatics in three directions. It is also considered that we cannot speak of a pragmatics in general, but of pragmatics. Researcher I. Cârâc delimits a linguistic pragmatics and a logical one. Linguistics, in turn, can be divided into a pragmatics of utterance and conversation. On the European side, Emil Benveniste is the one who approached the central concept of linguistic pragmatics – enunciation, introducing new visions and concepts, on the American continent pragmatics remains a component of semiotics. In the Romanian space, researchers also approach the concept of pragmatics differently. The division made by Charles W. Morris is considered by Umberto Eco artificial, considering that pragmatics and semantics are complementary disciplines. The researcher Liliana Ionescu-Ruxăndoiu also adheres to this idea, who claims that pragmatics is the complementary field of semantics, whose object is the contribution of context to the process of meaning through language. The great linguist Eugeniu Coșeriu also spoke about this phenomenon, considering that syntax, semantics and pragmatics should not be treated independently of each other, this fact probably also influencing the approach of pragmatics by the great linguist, who stated that pragmatics in general it has not yet been constituted, but it is to be constituted. We propose, by virtue of what has been expressed, to analyze the opinions of great linguists in order to draw a direction in approaching the term academic discourse from the perspective of linguistic pragmatics.

Pornim, în comunicarea de față, de la ideea că apariția și obiectul de studiu al pragmaticii este un subiect complex și controversat abordat de numeroși lingviști. Unii cercetători lingviști consideră că pragmatica ca disciplină a apărut în 1955 la Havard când a fost introdusă noțiunea de act de limbaj,la conferințele William James, pe de altă parte, alți cercetători consideră că aceasta a apărut mai devreme, în 1938 când cercetătorul Charles W. Morris a făcut o delimitare în cadrul semioticii divizând trei direcții semantica, sintaxa și pragmatica. De asemenea, se consideră că nu putem vorbi de o pragmatică în genere, dar de pragmatici. Cercetătorul I. Cârâc delimitează o pragmatică lingvistică și una logică. Cea lingvistică la rândul ei poate fi divizată într-o pragmatică a enunțării și a una conversației. În partea europeană, Emil Benveniste este cel care a abordat conceptul central al pragmaticii lingvistice – enunțarea, introducând noi viziuni și concepții, pe continentul american pragmatica rămâne o componentă a semioticii. În spațiul românesc, cercetătorii la fel abordează conceptul pragmaticii divers. Divizarea făcută de Charles W. Morris este considerată de Umberto Eco artificială, considerând că pragmatica și semantica sunt discipline complementare. La această idee aderă și cercetătoarea Liliana Ionescu-Ruxăndoiu, care susține că pragmatica este domeniul complementar semanticii, al cărui obiect îl constituie contribuția contextului la procesul de semnificare prin limbaj. În legătură cu acest fenomen s-a pronunțat și marele lingvist Eugeniu Coșeriu care consideră, la fel, că sintaxa, semantica și pragmatica nu trebuie tratate independent una de alta, acest fapt probabil și influențând abordarea pragmaticii de către marele lingvist, care afirma că pragmatica în genere nu s-a constituit încă, dar, urmează să se constituie. Propunem, în virtutea celor exprimate, să analizăm, opiniile marilor lingviști pentru a trasa o direcție în abordarea termenului discurs academic din perspectiva pragmaticii lingvistice