Trăim într-o epocă în care inteligenţa, creativitatea, adaptabilitatea sunt primordiale, devenind sursele-cheie ale unui progres social care integrează diferitele sale dimensiuni: pacea, economia, mediul înconjurător, justiţia socială şi democraţia. Tot mai mult este percepută ideea că dezvoltarea trece prin cultură şi educaţie şi că dezideratul poate deveni realitate socio-culturală numai în măsura în care toţi membrii unei colectivităţi umane şi-l însuşesc ca perspectivă şi ca obiectiv de bază în activitatea cotidiană. Subiectul cercetării temei constituie varietatea ştiinţelor socio-umanistice însuşite prin înţelegerea a două sectoare de activitate ştiinţifică — cultură şi artă. Ne-am propus să relevăm un adevăr ştiinţific cercetat şi promovat de specialiştii din diverse domenii, ce au însuşit mai multe moduri de înţelegere a practicii şi teoriei culturologice , a cunoaşterii ştiinţifice asupra studiului artelor la diferite etape de dezvoltare a acestor specialităţi ştiinţifice. Preluând informaţia din sursele ştiinţifice publicate, s-a constatat că în epoca modernă, cele mai importante contribuţii la studiul culturii le-au adus etnologia (sau/şi etnografia), antropologia culturală, sociologia culturii şi istoria. Din definiţia canonică a culturii, dată de antropologul britanic, fondator al antropologiei culturale Edward Burnett Tylor la 1871, putem observa care este extinderea domeniului de referinţă al culturii. În viziunea lui E. B. Tylor, considerat un reprezentant al evoluţionismului cultural, cultura desemnează acel tot complex ce cuprinde ştiinţele, credinţele, artele, morala, legile, obiceiurile şi celelalte aptitudini şi deprinderi dobândite de om ca membru al societăţii. Autoarea urmăreşte o abordare din unghiului de vedere al sociologiei culturii asupra raportului cultură-artă, din perspectiva de studiere a presupoziţiilor epistemologice asupra culturii şi artei. Scopul cercetării în ştiinţele socio-umane prezintă două aspecte principale: unul este stabilirea şi descoperirea faptelor, iar celălalt, construirea de ipoteze şi teorii explicative. Un alt aspect al demersului nostru este conjuncţia analizei culturologice cu cea specifică sociologiei artei. Ştiinţa culturologică, apărută la confluenţa secolelor XIX şi XX, ca disciplină integratoare are menirea să ofere o viziune mai generală despre cultură. Ca orice disciplină ştiinţifică, culturologia îşi propune pe lângă acumularea şi analiza materialului empiric şi înţelegerea semnificaţiilor, explicaţii relevante ale fenomenelor socio-culturale, pe care intenţionează să le rezolve acestea, fiind imposibil a le construi fără descrieri adecvate. Un astfel de fenomen al activităţii social-creative este arta. Nu ne propunem o examinare a artei în raport cu tradiţia esteticii sau ca discurs complementar în raport cu discursul estetic contemporan. Abordarea sociologică a artei se înţelege ca discurs alternativ în raport cu discursul umanist, respectiv în raport cu ştiinţa culturologică şi cu istoria artei. Principala sursă a cunoaşterii comune o reprezintă mentalităţile şi stereotipurile care circulă într-un anumit context socio-cultural. Mulţi savanţi argumentează ştiinţific că, atunci când cercetăm realitatea în toată complexitatea ei, frontierele dintre ştiinţe n-au nici o însemnătate teoretică, ele pot fi oricând modificate sau chiar anulate.