Inesa Ţâpin aparţine pleiadei artiştilor plastici formați liber, în pofida ideologizării artei, potrivit convingerilor sale, instinctului adevărului şi al frumuseţii. Studiind la Şcoala Republicană de Artă (1962–1967), ea a recepționat inovaţiile din creaţia artiştilor plastici Mihai Grecu, Valentina Rusu-Ciobanu, Ada Zevin care sfidau dogmele artei sovietice. Vocaţia ei deosebită s-a manifestat în scenografie, în desenele şi lucrările în pastel, acuarelă, totdeauna prevalând interesul pentru problemele picturii în ulei. Trecerea la formele camerale ale artei a fost una firească, odată cu apariția necesității de a retrăi liric simplele valori umane, concomitent cu studiul aprofundat al mijloacelor expresive ale picturii de șevalet. Impresiile nemijlocite care îmbogățesc sentimentele motivează artista la crearea unor chipuri spiritualizate. Este preocupată de lipsa efectelor exterioare, de motivele specifice cotidiene: stradele și curți ale Chișinăului vechi în care dăinuie trecutul, construcții rurale tipice pentru Moldova, diverse stări ale meleagurilor pitorești. Acea dispoziție irepetabilă este atinsă printr-o ritmicitate a formelor și armonia coloristică, iar maniera de lucru, păstrând vigoarea creativă a autoarei, pare optimă vibrațiilor atmosferice, a suflului vieții. În pofida faptului că unele peisaje sunt pictate în Crimeea sau regiunea Moscovei, nuanțele expresivității plastice denotă apartenența artistei la școala moldovenească de pictură. Portretele scriitorilor I. Hazin și I. Șraibman, ale pictorilor A. Zevin, D. Peicev, G. Cantor, E. Maidenberg sunt lipsite de orice idealizare, individualitatea personalității fiind redată printr-o plastică deosebită a formei, un rol important jucând desenul ușor. Artista găsește acorduri coloristice vii, neașteptate în naturile statice realizate prin mijloace lapidare, cu ardoare și încredere. Lucrările Inesei Țâpin câștigă popularitate în timpul restructurării (până în 1985 ele nu erau acceptate la expozițiile republicane și abia în anul 1988 artista a fost admisă în rândurile Uniunii Artiștilor Plastici). O serie de lucrări au fost achiziționate de muzeele de artă, iar Autoportretul a intrat în colecția Galeriei Tretiakov. Creația sa din ultimii ani a fost înalt apreciată prin acordarea premiului Ministerului Culturii al Republicii Moldova Mihai Eminescu (2006).