Conceptul de „asediu al ființei umane” este interpretat în baza cărții „După exemplul fratelui meu” de Uwe Timm (utilizând abordarea determinată de conceptul umanizării mitului, dezvoltat de noi). Pentru prima dată, conceptul a fost identificat și marcat de Olga Freidenberg (eminent filolog, mitolog și filozof al culturii) în notele sale din timpul blocadei. Drept un „asediu al ființei umane” a fost identificată situația în care locuitorii orașului Leningrad s-au pomenit a fi atacați în mod înspăimântător de „dublul barbarism, al lui Hitler și al lui Stalin”, precum și de propriile impulsuri distrugătoare, provocate de acest atac. Conceptul identifică implicit „omul” ca ființă etică și sacră („umanismul sacru” ca și concepție a omului, generată de o stare specifică a conștiinței mitologice). O intenție umanistă similară relevă și memorialistica lui U. Timm. Scriitorul german încearcă să înțeleagă și să „înlăture”, din punct de vedere metafizic, starea catastrofei spirituale și fizice, care a afectat familia sa; modul ei obișnuit de gândire aproape că nu a opus rezistență ideologiei naziste, care a sacralizat violența și sacrificiul de sine. Naratorul a putut să-și „salveze” implicit fratele mai mare (care „predând” esența sa răului, a murit la vârsta de nouăsprezece ani), pentru că în ultima frază a jurnalului său, Karl-Heinz i-a permis esenței sale să spună măcar ceva.

The concept of the “siege of a human being” is interpreted on the basis of the book titled In My Brother’s Shadow by Uwe Timm (using the approach determined by the concept of humanization of myth developed by us). For the first time, this concept was revealed and identified by Olga Freidenberg (an eminent philologist, mythologist, and philosopher of culture) in her blockade notes. The “siege of a human being” is identified as the situation where the citizens of Leningrad were ruthlessly attacked by “the double barbarism, that of Hitler and that of Stalin”, as well as by their own destructive impulses caused by that attack. The concept implicitly identifies a “human being” as an ethical and sacred one (“sacral humanism” as a concept of man generated by a specific state of mythological consciousness). The literary memoirs by U. Timm reveal a similar humanistic intention. The German writer tries to understand and metaphysically “relieve” the situation of the spiritual and physical catastrophe that befell his family; their habitual way of thinking almost did not oppose the Nazi ideology that sacralized violence and self-sacrifice. The narrator manages to implicitly “save” his elder brother (who lost his life at the age of nineteen, having “surrendered” his essence to evil), because in the last phrase of his diary, Karl-Heinz lets his essence say at least something.