Aspecte ale corelației sinestezice ale picturii cu litertatura și muzica
Закрыть
Articolul precedent
Articolul urmator
972 35
Ultima descărcare din IBN:
2023-12-22 08:17
Căutarea după subiecte
similare conform CZU
75.011 (1)
Живопись (403)
SM ISO690:2012
FLOREA, Eleonora, COJOCARU, Stela. Aspecte ale corelației sinestezice ale picturii cu litertatura și muzica. In: Învățământul artistic – dimensiuni culturale, 15 mai 2020, Chişinău. Chișinău, Republica Moldova: 2020, Vol.2, pp. 73-75. ISBN 978-9975-3311-5-9.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Învățământul artistic – dimensiuni culturale
Vol.2, 2020
Conferința "Învăţământul artistic – dimensiuni culturale"
Chişinău, Moldova, 15 mai 2020

Aspecte ale corelației sinestezice ale picturii cu litertatura și muzica

Aspects of the synesthetic relationship of picture with literature and music

CZU: 75.011

Pag. 73-75

Florea Eleonora1, Cojocaru Stela2
 
1 Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice,
2 Universitatea Liberă Internaţională din Moldova
 
Disponibil în IBN: 16 decembrie 2020


Rezumat

Începând cu cele mai timpurii forme de activitate artistică din epoca paleoliticului superior, încifrat în desfășurarea practicilor de invocare magică (de vânătoare, argar-calendaristică etc.) se manifestă sincretismul arhaic al interferenței organice ale diverselor elemente – plastic, cinetic, sonor, verbal, mimetic. Procesul ulterior al evoluției milenare a creativității artistice va fi însoțit de descompunerea treptată a acesteia în genuri și specii aparte, distincte prin caracteristicile sale ontologice (arte spațiale, temporale, temporal-spațiale) și semiotice (arte reprezentative, expresive). Însă în rezultatul procesului de dispersare morfologică a artelor între genurile și speciile diferențiate nu se produce o „ruptură” absolută și ireversibilă, ci se formează un fenomen corelațional, definitivat în domeniul teoriei artelor prin noțiunea de „sinestezie artistică”. Etimologia cuvântului „sinestezie” (fr. synesthésie, gr. synaisthesis), sensul său primar derivă din domeniul psihoneurologiei, acesta semnificând un mod special de percepere senzorială ale unor anumite fenomene, înzestrându-le spontan, involuntar cu niște însușiri suplimentare iluzorii: vizuale, auditive, olfactive, tactile sau gustative. În rezultat apar niște senzații „amalgamate” – „sinestezice”: perceperea imaginii vizuale poate insufla senzații sonore, iar audierea sunetului – trezește asocieri coloristice etc. Perceperea sinestezică mai poate provoca și alte paralele neobișnuite: mirosuri, gusturi, texturi, forme arhitectonice, poziționare spațială. Această „împletire”, interacțiune misterioasă dintre diferite senzații a interesat gânditorii, oamenii de știință de-a lungul timpurilor: de la Aristotel – la Goethe și Leibniz, de la Francis Galton (văr al lui Charles Darwin), care în 1880 a descris și a dat denumire acestui fenomen – la fizicianul Christian Bergson, de la omul de știință francez Louis Bertrand Castel, care a construit un organ muzical color – la psihoneurologul american Richard Cytovici, unul dintre cei mai remarcabili savanți contemporani ai domeniului. Este numeroasă și lista celebrilor artiști, care au posedat capacități sau înclinații sinestezice: compozitorii N. Rimsky-Korsakov și A. Skriabin, poeții și scriitorii Ch. Baudlaire și P. Verlaine, V. Nabocov, M. Tsvetaeva și B. Pasternac, pictorii W. Kadinsky și M. Čiurlionis și mulți alții. Introducerea conceptului „sinestezie” în aparatul științific al studiului artelor a fost inițiat în domeniul teoriei literare de către cercetătorii români Mircea Scarlat, Mircea Borcilă, Tatiana Curmei, Oana Boc, Mihaela Mancaș și alții, acesta fiind aplicat în investigarea poeziei simboliste ca procedeu plasticizant al sensului în textul poetic. Sunt întreprinse primele încercări de cercetare științifică a fenomenului sinestezic în arta contemporană (Roxana Maria Burducea, teza de doctorat susținută în cadrul Universității de Artă și Design, Cluj – Napoca, 2014). În comunicarea de față se va urmări obiectivul de a elucida tipologia „corelației sinestezice a picturii cu literatura și muzica” în aspectul evoluției sale istorice. Se denotă caracteristicile gândirii asociative a pictorilor, care își aleg tematica operelor picturale din mitologie, epos baladesc, diverse opere literare, poezie etc. Relațiile sinestezice a picturii cu literatura au dus la apariția diverselor genuri în cadrul acesteia: pictura poetică, lirică, alegorică, romantică, filosofică, metaforică, simbolistă. Alegoria, ca formă de expresie artistico-plastică, exprimă ideile abstracte insesizabile (binele, răul, puterea, dragostea, moartea), prin compoziții narative, folosind ca forme de expresie – fabule, parabole, metafore, comparații și personificări. Forma artistică apărută în urma folosirii procedeelor literare în pictură a permis redarea mai amplă, profundă și complexă a mesajului artistic, a ideilor abstracte, a sentimentelor artistului și vocației umane existențiale. Pictura manifestă o simbioză sinestezică armonioasă cu muzica prin prezența conceptelor comune pentru ambele arte (ton, ritm, gamă, sonoritate), prin existenţa unor paralelisme, analogii între succesiunea tușelor, suprafeţelor de culoare şi succesiunea sunetelor ale unei compoziţii muzicale. Relația dintre tonul muzical și culoare se concentrează asupra capacității de a evoca culorile prin armonii muzicale („a picta muzica”, a crea „peisaje muzicale”, „simfonii cromatice”), de a asocia o culoare cu un sunet: cele șapte culori spectrale intermediază cele șapte trepte muzicale; culorile închise – tonurile joase; culorile luminoase – sunetele înalte. Posibilitățile coloristice, spațiale ale muzicii, proprietatea sa inerentă a vizualizării sonore – acestea sunt motivele ce îi acordă capacitatea dezvăluirii ideilor imagistice ale picturii.

Cuvinte-cheie
sinestezie, simbioză senzorială, pictură lirică, metaforă, alegorie, simfonie cromatică, peisaj muzical