Schimbări remarcabile au loc în arta scenografică moldovenească pe parcursul anilor ’80 ai sec. XX. În această perioadă arta teatral-decorativă din Republica Moldova cunoaște o dezvoltare considerabilă a performanțelor limbajului plastic, cum ar fi: perceperea principiilor de bază ale scenografiei moderne, reconfortarea unui mediu saturat emoțional, implementarea diverselor materiale, facturi și mijloace de expresie sau aplicarea cineticii în rezolvarea designului scenic. În acest mod sunt rupte anumite tradiții în ce privește dezacordul dintre rezolvarea scenică a spectacolului și întruparea sa plastică, prevalarea picturii în aranjamentul scenic sau excesul detaliilor în decor. Toate acestea au condus la redirecționarea vectorilor de bază în soluționarea problemelor cheie în designul scenografic teatral. Orientările noi în evoluția proceselor artei teatrale au fost determinate atât de activitatea scenografilor premărgători, dar mai ales de apariția plasticienilor autohtoni. Dotați cu o pregătire specială în domeniul scenografiei, ei împrospătează aspectul plastic teatral prin elemente ce contribuie la omogenitatea structurală în organizarea spațiului scenic, la o anumită modernizare a tehnicilor și mijloacelor de exprimare. Printre cei mai consacrați plasticieni din această perioadă putem nominaliza scenografii: Ion Puiu, Anatoli Jeludev, Boris Sokolov, Petru Balan, Victor Palii, Vladimir Kantor, Galina Kantor-Molotov, Boris Golea, Nina Zabrodin ș. a. Acesti artiști au favorizat schimbări radicale în dezvoltarea scenografiei moldovenești și stabilirea proceselor de realizare a spațiului scenic și a decorurilor. Sunt elaborate noi cerințe de soluționare a spațiului scenic prin noi metode și mijloace de abordare a decorului. Se aplică noi principii semantico-artistice în arta teatrală ce duc la însușirea temeinică a criteriilor scenografiei moderne. În urma analizei celor mai relevante realizări scenografice din perioada cercetată, pot fi formulate anumite concluzii ce ar oglindi nivelul scenografiei moldovenești din anii respectivi. Astfel realizările, dificultățile precum și contradicțiile sale, sunt bine vizibile în activitatea scenografilor moldoveni ținând cont de schimbările parvenite în urma etapelor stabilirii noilor tendințe. Un rol important în evoluția scenografiei îl deține implementarea cineticii, ce oferă posibilități diverse de organizare a spațiului scenic mai ales pentru jocul mizanscenelor, schimbul decorurilor și înviorarea imaginii vizuale. Concomitent plasticienii teatrali recurg la elemente alegorice, de simbolism ce permit emanarea unei forțe generalizatoare ca exponent de soluționare a ideii de bază. Anii '80 ai secolului XX au favorizat independența pictorilor de teatru, lucru ce a contribuit la o creștere considerabilă a culturii teatrale din perioada respectivă. În baza unei critici constructive, unei creativități și asimilări semnificative a realizărilor celor mai consacrați scenografi din republică, s-a cristalizat cursul dezvoltării scenografiei contemporane.