Colindatul - element de patrimoniu cultural imaterial. Forme de conservare și de transmitere. Studiu de caz: Colindatul în Buteasa, Țara Chioarului, Maramureș
Закрыть
Articolul precedent
Articolul urmator
805 27
Ultima descărcare din IBN:
2024-01-05 14:52
Căutarea după subiecte
similare conform CZU
398.332.4(498) (4)
Фольклор в узком смысле (717)
SM ISO690:2012
NECHITA, Ioana Ramona. Colindatul - element de patrimoniu cultural imaterial. Forme de conservare și de transmitere. Studiu de caz: Colindatul în Buteasa, Țara Chioarului, Maramureș. In: Valorificarea patrimoniului etnocultural: în educaţia tinerei generaţii și a societăţii civile, 24 noiembrie 2020, Chişinău. Chișinău, Republica Moldova: Institutul Patrimoniului Cultural, 2020, Editia 5, p. 56. ISBN 978-9975-52-222-9.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Valorificarea patrimoniului etnocultural
Editia 5, 2020
Conferința "Valorificarea patrimoniului etnocultural în educaţia tinerei generaţii și a societăţii civile"
Chişinău, Moldova, 24 noiembrie 2020

Colindatul - element de patrimoniu cultural imaterial. Forme de conservare și de transmitere. Studiu de caz: Colindatul în Buteasa, Țara Chioarului, Maramureș

CZU: 398.332.4(498)

Pag. 56-56

Nechita Ioana Ramona
 
Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca
 
 
Disponibil în IBN: 25 noiembrie 2020


Rezumat

Colindatul este un obicei foarte vechi specific arealului românesc, care s-a perpetuat de-a lungul timpului. Inițial acest obicei de colindat era un ritual de fertilitate, de belșug, având numeroase tematici, în funcție de cel căruia îi era destinată colinda. Obiceiul colindatului are rădăcini precreștine și era un ritual care avea loc la sfârșitul anului agrar, dar și de început de an agrar, având rolul de a menține ciclicitatea în ceea ce privește rodirea ogoarelor, fertilitatea, dar și alungarea spiritelor rele. Peste aceste colinde străvechi, în perioada Evului Mediu, s-au suprapus colindele și simbolurile creștine. Colindatul și colindele reprezintă adevărate tezaure în ceea ce privește descoperirea modului de gândire a localnicilor unei zone etnografice, sunt adevărate izvoare de cunoaștere, cu ajutorul cărora putem descoperi vechimea acelor locuri, obiceiurile locuitorilor, viziunea lor despre lume și viață și, mai ales, îndeletnicirile acestora, spre exemplu: vânătoarea, cultivarea pământului, păcurăritul (creșterea animalelor), torsul și țesutul etc. Colindele pe care încă avem șansa să le auzim, să le „culegem” și să le cercetăm, merită toată atenția noastră, merită conservarea și valorificarea lor și, de asemenea, transmiterea acestora generațiilor viitoare. Colindatul este un element de patrimoniu cultural imaterial, transmis prin viu grai aproape în exclusivitate, care riscă să dispară odată cu generația bunicilor și a părinților noștri. Acest pericol este palpabil, pericol pe care l-am resimțit din plin în urma cercetărilor repetate asupra acestui fenomen în aceeași zonă. Multe din colindele pe care le-am „cules” cu mulți ani în urmă nu au mai fost colindate în ultimii ani. Cele mai valoroase rămân cele care nu au mai fost cântate chiar din copilăria informatorilor, pentru că ele sunt cel mai aproape de acel rost primar al colindatului și colindelor. De aceea, considerăm absolut necesar să încercăm o reactualizare a acestui element de patrimoniu cultural, aducându-l în atenția tinerii generații și propunându-le nu doar o învățare prin memorare, ci o înțelegere a întregului context și o descoperire a sensului adevărat prin interpretare. Globalizarea aduce cu sine, noi colinde și noi obiceiuri în preajma sărbătorilor de peste an și, astfel, riscul de uitare și pierdere crește, pierzând în fapt elemente ce țin de o moștenire culturală, de identitate.

Cuvinte-cheie
colindatul, valorificare, conservare, patrimoniu cultural, identitate