Omenirea, pentru a-și găsi ori a-și explica sensul existenței, întotdeauna și-a creat repere de valori perene, care au dăinuit milenii şi care au stat la cosmogeneza altor valori de aceeași esență. Deci, omul şi-a creat viaţa, existenţa şi traiul său conform unor principii universale, exprimate în obiceiuri, datini, rituri şi manifestări religioase. Anume civilizaţia rurală păstrează perenitatea formelor arhaice cu un conţinut de viaţă nealterată, armonioasă şi echilibrată, bogată în valori tradiţionale. Printre valorile patrimoniului cultural al Republicii Moldova un loc aparte revine arhitecturii mediului rural. Arhitectura vernaculară s-a dezvoltat elaborând forme noi de realizare şi de înfrumusețare a gospodăriei ţărăneşti care în afară de casa de locuit include așa anexe precum: beciul, poarta, împrejmuirea, fântâna ş. a. Dezvoltarea formelor arhitecturale și împodobirea lor cu elemente de decor primește o largă răspândire în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea și evoluează pe parcursul secolului XX. Plastica formelor arhitecturale este repartizată pe suprafețe special preconizate, iar decorul este dispus uneori pe întreaga suprafață disponibilă. În baza cercetării problematicii abordate putem conchide că, obiceiurile și tradiţia de edificare și împodobire a acareturilor gospodăriei țărănești s-a dezvoltat continuu, fiind adaptate cerințelor și gusturilor noi. Prin armonia, echilibrul şi raționalitatea aplicării formelor structural-morfologice, meşterul popular întotdeauna a tins spre frumos. În acest context poporul nostru a format un imens substrat al culturii tradiționale care constituie fondul de bază al ansamblului architectural urban românesc. Astfel, arta de a construi a românilor s-a exprimat în multiple modalități de expresie arhitecturală, pe care le constatăm în domeniul creației populare, ca urmare a folosirii diferitelor materiale de primă necesitate.