This article focuses on the monographic study written by Liliana Truță and published in 2010 in which she highlights that it is necessary to distinguish between three types of experiment in the evolution of Romanian postmodern prose, the criterion based on which the distinction is made being not the degree of experimental violence, but the degree to which the experiment forces the transition from the modernist paradigm to that of postmodernism. The three types are called the agonic experiment, the prophetic and the integrated experiment. In the period concerned, the postmodern experimentalism encompasses a rather large period of time since its valuable exponents are not only the novelists Dumitru Țepeneag and Costache Olăreanu, Mircea Horia Simionescu, the last two being representatives of the School from Târgoviște, but also the prosaists who asserted themselves in post-decembrism.

Autorul acestui articol își concentrează atenția asupra studiului monografic scris de Liliana Truță și publicat în 2010 în care ea evidențiază necesitatea distingerii între trei tipuri de experiment în evoluția prozei postmoderne românești, criteriul în baza căruia e făcută distincția fiind nu gradul de violență experimentală, ci gradul în care experimentul forțează trecerea de la paradigma modernistă la cea a postmodernismului. Cele trei tipuri sunt numite experimentul agonic, experimentul profetic și cel integrat. În perioada vizată experimentalismul postmodern cuprinde un interval de timp destul de mare, întrucât exponenții săi valoroși sunt nu doar romancierii Dumitru Țepeneag și Costache Olăreanu, Mircea Horia Simionescu, ultimii doi reprezentanți ai Școlii de la Târgoviște, dar și prozatorii ce s-au afirmat în postdecembrism.