Relaţiile economice internaţionale contemporane sunt reglementate de un complex de norme şi principii care s-au format treptat, pe măsura cerinţelor şi necesităţilor reale. Acestea sunt incluse în tratate şi acorduri încheiate între subiecţii dreptului internaţional atât la nivel bilateral, cât şi multilateral. În condiţiile apariţiei şi dezvoltării proceselor integraţioniste şi globalizării, în sistemul economic internaţional au apărut noi instrumente juridice şi instituţionale de reglementare. A crescut considerabil numărul tratatelor internaţionale referitoare la problematica economică, s-au format principiile speciale ale dreptului internaţional economic, s-a produs internaţionalizarea mai multor întrebări de ordin intern ale statelor şi trecerea lor spre reglementare internaţională. În ce priveşte bazele organizaţionale ale sistemului economic internaţional, un rol important în domeniu îl au organizaţiile economice internaţionale care au apărut şi s-au consolidat: Fondul Monetar Internaţional (FMI), Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), Agenţia Internaţională pentru Garantarea Investiţiilor s.a. Deşi nivelul dreptului internaţional economic este destul de avansat şi complex, acesta nu acoperă pe deplin multitudinea relaţiilor economice internaţionale. În acest sens, rămâne spaţiu pentru aplicarea, ca mijloc de reglementare a unor aspecte economice internaţionale, a normelor cu caracter de recomandare, a normelor dreptului transnaţional, a normelor dreptului supranaţional, pe care le considerăm mijloace auxiliare de reglementare a relaţiilor economice internaţionale. Prezintă interes explicarea sensului şi identificarea conţinutului acestor mijloace. Normele cu caracter de recomandare (Soft Law) sunt norme care nu se încadrează întocmai în noţiunea de norme de drept, operând într-o zonă intermediară, între politici şi drept, include principii, coduri de conduită, planuri de acţiune. Extremitatea normelor de recomandare (Soft Law) se explică prin faptul că acestea apar în situaţia când statele, de comun acord, deseori nu doresc să se oblige juridic, dar totodată doresc să adopte şi să testeze anumite reguli şi principii înainte ca acestea să devină norme de drept. Normele Soft Law nu prevăd în conţinutul lor drepturi şi obligaţii ale statelor expuse categoric şi definitiv, în conţinutul lor fiind folosite aşa formulări ca ,,a lua măsuri”, ,,a contribui la dezvoltare”, ,,a tinde spre realizare” s.a. Din punctul de vedere al perspectivei sociologice al dreptului internaţional, Soft Law poate fi relevant în ce priveşte procesul de formare a cutumelor sau a tratatelor internaţionale, rămânând esenţial să se menţină distincţia dintre lege lata şi lege ferenda, între norme de drept şi alte norme sociale şi, în sfârşit, între sistemul de drept şi sistemul politic [1, p.54]. Din categoria normelor Soft Law, caracteristice dreptului internaţional economic fac parte hotărârile Organizaţiilor internaţionale [2, p.173], cum ar fi Rezoluţiile Adunării Generale a ONU ,,Complexul principiilor şi regulilor pentru controlul practicii antreprenoriale limitate concordate multilateral” din 1980, ,,Despre măsurile de întărire a încrederii în relaţiile economice internaţionale” din 1984, ,,Despre securitatea economică internaţională” din 1985, ,,Principiile privind determinarea relaţiilor comerciale şi politica comercială, ce contribuie la dezvoltare”, adoptate de către UNCTAD în 1964 ş.a. Dreptul transnaţional [3] ca mijloc auxiliar de reglementare a relaţiilor economice internaţionale este un fenomen juridico-instituţional în sistemul internaţional, esenţa căruia constă în faptul că persoanele juridice de drept privat (de cele mai dese ori, întreprinderi multinaţionale, bănci, birje) din diferite ţări creează la nivel bilateral si multilateral norme proprii privind relaţiile reciproce.  Astfel de norme apar în cazul când întrebările respective nu sunt reglementate de dreptul naţional sau de dreptul internaţional (aceasta se întâmplă în cazul lacunelor de drept), sau se reglementează în ambele sisteme de drept conform principiului ,,totul e permis ce nu e interzis”. În normele dreptului transnaţional, se reflectă voinţa comună a persoanelor juridice private din diferite ţări şi prin aceasta ele se deosebesc atât de normele de drept naţional, cât şi de drept internaţional. Ca exemplu de drept transnaţional servesc regulile de interpretare a termenilor comerciali ,,INCOTERMS”, normele acordurilor interbancare, regulile de conlucrare a întreprinderilor din diferite ţări s.a. [4, p.359]. În ce priveşte dreptul supranaţional [5], acesta reprezintă o expresie condiţională în sistemul internaţional, a cărui esenţă constă în faptul că statele trebuie să îndeplinească prevederile normelor adoptate sau intrate în vigoare, fără acordul lor. De regulă acestea sunt norme din dreptul derivat [6, p.53], adoptate de organele organizaţiei internaţionale interguvernamentale în baza prevederilor statutului organizaţiei sau a actelor originare de constituire. În aşa situaţie, statele care au votat împotrivă oricum trebuie să îndeplinească prevederile normelor adoptate de organele organizaţiei. Deseori dreptul supranaţional urmează să fie aplicat direct, în mod prioritar, pe teritoriul statului membru al organizaţiei, şi îndeplinit atât de cetăţeni, cât şi de organele de stat. Semne de supranaţionalitate sunt prezente în activitatea unor organizaţii internaţionale cu caracter universal, cum ar fi Fondul Monetar Internaţional, Organizaţia Internaţională a Muncii, Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Civile sau organizaţii interguvernamentale regionale – ca exemplu Uniunea Europeană, organizaţie de integrare europeană. Semnele dreptului supranaţional se manifestă în următoarele caracteristici: 1) dreptul intern al formaţiunii supranaţionale devine parte componentă a dreptului naţional al membrilor săi; 2) dreptul intern al formaţiunii supranaţionale se creează de organul împuternicit juridic, care nu se subordonează şi nu este sub controlul statelormembre, dar adoptă hotărâri obligatorii pentru statele-membre, indiferent de atitudinea negativă faţă de ele a unuia sau a mai multor state-membre; 3) funcţionarii internaţionali ce activează în organele formaţiunilor supranaţionale se prezintă din nume propriu, dar nu ca reprezentanţi ai statelor; 4) organele formaţiunilor supranaţionale adoptă hotărârile cu majoritate de voturi şi fără participarea nemijlocită a ţărilor interesate. Dreptul supranaţional se prezintă ca mijloc de reglementare omogenă a unor domenii din viaţa statelor-membre ale formaţiunii supranaţionale, care au încheiat în acest scop acordul respectiv. Fenomenul supranaţionalităţii, pe de o parte, are caracter funcţional (este o conturare a tendinţelor de unificare, expresie a interdependenţei practice a statelor) şi nu iese din limitele câmpului de influenţă a lor, iar pe de altă parte, are o existenţă de sine stătătoare, independentă în anumită măsură de voinţa iniţială a statelor-membre.  Reglementarea supranaţională poate fi privită ca etapă intermediară spre ,,federalismul mondial” [ 7, p.41].  Normele de recomandare Soft Law, dreptul transnaţional şi dreptul supranaţional ca mijloace auxiliare de reglementare a relaţiilor economice internaţionale, se încadrează în dreptul internaţional economic, servind conceptului economiei de piaţă şi concurenţei loiale.