Dreptul de proprietate privată rămâne a fi, până în prezent, cea mai discutată instituţie a dreptului civil, pornind de la etapele istoriei sale de dezvoltare considerabile. În Republica Moldova, care trece prin eta­­pele de aderare la Uniunea Europeană, spiritul timpului este agitat de ches­tiunea proprietăţii Astfel, noile cerinţe ale dezvoltării sociale ex­p­lică interesul sporit faţă de dreptul de proprietate privată. Cons­ti­tu­ţia, care reprezintă nu numai o simplă totalizare a împlinirilor so­cie­tă­ţii, dar şi propune noi perspective de dezvoltare pentru societate şi stat, cons­fin­ţind principiile fundamentale ale întregii vieţi economice, po­litice, so­ciale şi juridice ale statului nu trece sub tăcere tema prop­rie­tăţii private.Pornind de la conţinutul său juridic şi apreciind în raport poziţia specifică a proprietarului, dreptul de proprietate se defineşte ca fiind acel drept real care conferă titularului atributele de posesie, folosinţă şi dispoziţie asupra unui bun, atribute pe care le poate exercita în plenitudinea lor, în putere proprie şi în interes propriu, cu respectarea normelor juridice în vigoare.Din această definiție deducem și trăsăturile pe care le îmbină dreptul de proprietate. În prezent caracterul absolut şi inviolabil al dreptului de proprietate este definit astfel: absolut, deoarece este recunoscut titu­la­ru­lui sau în raporturile acestuia cu toţi ceilalţi şi inviolabil, înţeles în sensul că nu poate fi încălcat de nimeni, cu excepția pentru o cauză de uti­litate publică. Deplinătatea conferă titularului plena potestas, adică toate cele trei atribute: posesia, folosinţa, dispoziţia. Caracterul exclusiv presupune că titularul acestui drept îşi exercită prerogativele excluzând orice altă persoană de la acest exerciţiu. Caracterul perpetuu al dreptului de proprietate este înţeles în sensul că durata sa nu are limită în timp, el nu se pierde prin neîntrebuinţare sau prin moartea titularului.Articolul 46 din Constituția RM prevede expres garanțiile deptului de proprietate privată.În raport cu proprietatea, statul are o dublă poziţie, fiind în același timp subiect al dreptului de proprietate privată și titular al proprietăţii și puterii publice. Prin garanţia oferită de Constituţie, statul este împiedicat să facă uz de atributele sale de putere publică, atunci când apare ca titular al unei proprietăţi private, în condiţii de egalitate cu alţi titulari ai unui astfel de drept. Stipularea garantării creanţelor asupra statului constituie expresia principiului fundamental de drept civil, statul este întotdeauna solvabil și stabilește, totodată, că orice împrumut sau credit public este garantat de stat.Conform alin. (2) art. 46, nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prea­la­bilă despăgubire. În conţinutul garanţiei constituţionale a dreptului de proprietate este inclusă condiţia obligatorie a despăgubirii pentru expro­priere și se menţionează expres condiţiile despăgubirii:1)         pentru cauză de utilitate publică – presupune că trebuie să exis­te un interes public general, stabilit de lege, evident și demonstrat, în a cărui realizare se lezează dreptul la proprietate privată;2)         cu dreaptă și prealabilă despăgubire – presupune, în primul rând, că despăgubirea exproprierii trebuie să compenseze în întregime costul bunului; în al doilea rând, despăgubirea trebuie să aibă loc înainte de expropriere.Un element deosebit de important al garantării dreptului de prop­rietate este interdicţia confiscării bunurilor dobândite licit. Alin. (3) art. 46 prevede expres că averea dobândită licit nu poate fi confiscată, iar caracterul licit al dobândirii se prezumă. Problema sarcinii probei pentru dovedirea dobândirii licite a bunurilor are câteva aspecte, fiind considerată și o piedică în calea prevenirii și combaterii corupţiei, a neadmiterii îmbogăţirii fără justă cauză a unor funcţionari.Alin. (4), conform căruia bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii, pot fi confiscate numai în condiţiile legii – aduce precizări la tema protecţiei proprietăţii private. Este general recunoscut faptul că sub protecţie se află doar proprietatea dobândită pe căi licite, fără încălcarea normelor legale și drepturilor altor persoane. Garantarea dreptului la proprietate privată se asigură și prin stabilirea prin lege a limitării exerciţiului dreptului respective. În acest sens, alin. (5) art. 46 stipulează că dreptul de proprietate privată obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului înconjurător și asigurarea bunei vecinătăţi, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii, revin proprietarului. Protecţia și garantarea dreptului la proprietate privată nu ar fi depline, dacă nu s-ar asigura continuarea calităţii de proprietar de către succesorii fostului proprietar. Prin urmare, dreptul la moștenire este o consecinţă firească a dreptului de proprietate, de aceea, în art. 46 alin. (6), Constituţia a prevăzut expres că dreptul la moștenire a proprietăţii private este garantat.