Procesul de creaţie în jurnalism presupune „identificarea şi crearea produselor obiectiv-valorice”[1, p.24]. Întru realizarea acestui deziderat, jurnalistul pătrunde în esenţa lucrurilor, înţelege relaţiile logice dintre acestea, le explică şi le interpretează, făcând, astfel, posibilă recepţionarea optimală a produsului mediatic de către publicul cititor, spectator sau ascultător. Aceste activităţi de creaţie contribuie nemijlocit la formarea experienţei, a schemelor perceptive, a sistemului de reprezentări, a competenţelor profesionale generale ale jurnalistului. „Creativitatea nu este o capacitate psihică autonomă, ci este rezultanta organizării optime a unor factori de personalitate diferiţi. Ea nu este o dimensiune în plus a personalităţii, ci efectul conlucrării unor procese psihice variate în condiţii favorabile. Ca rezultantă a întregii personalităţi, creativitatea există numai sub forme specifice: creativitate artistică, ştiinţifică, tehnică, jurnalistică (n.a) etc. Produsele creaţiei pot fi reprezentări artistice, teorii, idei, tehnologii etc. Creativitatea este, deci, o disponibilitate, o potenţialitate a personalităţii. Creaţia este manifestarea acestei disponibilităţi în condiţii prielnice, transformarea în act a unei potenţialităţi” [2].  Actul de creaţie este un proces irepetabil, or, niciodată „nu urmează un tipar unic, modalităţile de realizare a unui produs nou şi valoros pentru societate sunt variate, purtând amprenta personalităţii creative. Rezultatul evident al procesului de creaţie îl reprezintă creaţia. Creaţia este rezultatul convergenţei factorilor cognitivi cu cei emoţionali, motivaţionali etc. Constelaţia acestor factori fiind extrem de complexă, putem asocia termenul de creaţie cu cel de gândire divergentă, care se caracterizează prin flexibilitate, fluenţă şi originalitate” [2]. În procesul de creaţie se realizează saltul calitativ al activităţii de cunoaştere a jurnalistului de la particular la general, sau invers, de la accidental la necesar, de la simpla constatare a existenţei evenimentului sau fenomenului la interpretarea şi explicarea lui logico-cauzală. El se organizează ca un sistem multifazic, care include coordonate temporale: trecut, prezent şi viitor, şi coordonatele spaţiale: local, naţional, internaţional, şi care întotdeauna finalizează cu un produs cu caracter de noutate sau care conţine elemente de noutate. „Un produs e nou dacă nu este simpla reproducere a unor produse anterioare, dacă este un unicat, care poate va face obiectul unor reproduceri ulterioare. Un produs este valoros dacă prin el se rezolvă o problemă, sporeşte adaptabilitatea la mediu a creatorului/grupului său sau schimbă condiţiile existenţei acestuia”[2]. Procesul de creaţie în jurnalism are menirea să realizeze corelaţia între diverse momente, etape, elemente, stări etc. ale fenomenului. În acest sens, jurnalistul foloseşte informaţia despre trecutul evenimentului pentru a explica situaţiile care s-au creat în prezent, integrează informaţia despre trecutul şi prezentul evenimentului pentru a prognoza evoluţiile ulterioare ale lui. Actul de creaţie finalizează cu produse mediatice de tip predictiv, anticipativ, interpretativ, explicativ etc., care contribuie la elaborarea noilor modele, proiecte şi planuri ale acţiunilor sociale, în particular, şi a noilor configuraţii ale mediului înconjurător, realităţii sociale, în general. „Specificul procesului de creaţie în jurnalism presupune activităţi care extind limitele cunoaşterii. Tocmai acestea îi permit jurnalistului să identifice noile relaţii pe care le stabileşte sau în care există subiectul/obiectul cercetat, să determine şi să aplice un nou unghi de abordare a realităţii şi, în final, să creeze un produs jurnalistic original” [3, p.10]. Etapele şi obiectivele procesului de creaţie sunt determinate de diverşi factori obiectivi, între care: complexitatea şi amploarea evenimentului, politica editorială a instituţiei mass-media, nevoile informaţionale şi aşteptările publicului, intenţiile jurnalistului care rezultă din atribuţiile sale de funcţie etc. Specificarea acţiunilor pe care trebuie să le întreprindă un jurnalist, în funcţie de postul pe care îl suplineşte şi ca răspuns la atribuţiile sale de funcţie, duce la clarificarea obiectivelor de producţie şi, respectiv, la sporirea calităţii procesului mediatic.   „Credinţa în puterea şi măreţia cuvântului declanşează un război lăuntric ce dă naştere unei forţe, o energie creativă de neimaginat. În această situaţie, se poate spune, pe drept cuvânt, că orice vis poate deveni realitate, chiar şi atunci când este vorba despre arta scrierii. Totul este credinţă, voinţă, inspiraţie, perseverenţă şi îndrăzneală, indiferent de obstacolele pe care le întâmpini. Restul este pricepere şi talent” [4]. Or, acţiunile jurnalistului şi, respectiv, rezultatul acestora, depind nu doar de existenţa obiectivă a elementelor constitutive ale procesului de creaţie, ci şi de percepţiile personale ale jurnalistului. „Activitatea de creaţie a publicistului, – susţine cercetătorul N.M. Sciudrea, – se bazează pe unitatea indispensabilă a raţionalului şi a emoţionalului” [5, p.8]. În jurnalismul de informare, calitatea înaltă a produsului mediatic poate fi asigurată dacă jurnalistul se axează, în special, pe elementele constitutive ale evenimentului şi pe percepţiile lui curente în raport cu evenimentul propriuzis. Pentru fiecare secvenţă de percepţii, jurnalistul selectează acţiunea care va maximiza valoarea evenimentului, luând în calcul performanţa informaţiilor factologice de la eveniment, dar şi datele statistice existente. Prin urmare, actul de creaţie în jurnalismul de informare reprezintă procesul de mediatizare – sub forma noţiunilor şi constatărilor – a evenimentelor şi fenomenelor, în general, şi a însuşirilor acestora, în particular. În jurnalismul de opinie, jurnalistul nu poate să se axeze doar pe informaţia factologică şi pe percepţiile lui de moment în raport cu evenimentul. Pentru redarea complexă şi multidimensională a evenimentului, pentru compensarea informaţiilor incomplete sau incorecte şi/sau a circumstanţelor schimbătoare, el trebuie să se bazeze pe cunoştinţele anterioare, dar şi să se documenteze, să analizeze mediul prin prisma parametrilor variabili, spaţiali şi temporali. Informaţiile utilizate în analiza mediatică a realităţii trebuie mereu actualizate pentru a reflecta schimbările, tendinţele, percepţiile etc. În jurnalismul de opinie, calitatea înaltă a produsului mediatic poate fi asigurată dacă jurnalistul stabileşte toate acţiunile posibile ca răspuns la fiecare secvenţă de percepţii posibile ale evenimentului. Raţionalitatea are nevoie de o componentă de documentare – este necesar să ştim cât mai mult posibil despre mediu înainte de a lua o decizie raţională, dar şi de o componenţă analitică – pentru a identifica logica existenţială a evenimentului şi a da aprecieri argumentate şi judecăţi de valoare corecte. Prin urmare, actul de creaţie în jurnalismul de opinie reprezintă procesul de mediatizare – sub forma judecăţilor şi raţionamentelor – a evenimentelor şi fenomenelor, în general, şi a însuşirilor acestora, a relaţiilor legice, cauzale între ele, în particular. Procesul de creaţie nu este o acţiune în linie dreaptă, ci apare ca un fenomen multiplu caracterizat prin restructurarea calitativă a mecanismelor şi principiilor comunicării informaţionale. El se desfăşoară permanent în direcţia evidenţierii însuşirilor generale şi esenţiale ale evenimentelor, tendinţelor, fenomenelor şi este subordonat necesităţilor informaţionale ale publicului.