Modernizarea tehnologiei şi strategiilor didactice
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
462 11
Ultima descărcare din IBN:
2023-03-07 17:59
SM ISO690:2012
CIOLACU, Lidia. Modernizarea tehnologiei şi strategiilor didactice. In: Tradiţie şi modernitate în abordarea limbajului: Materialele colocviului comemorativ international consacrat aniversării a 65-a de la naşterea profesorului Mircea Ioniţă, 25 noiembrie 2006, Bălţi. Bălţi: Universitatea de Stat „Alecu Russo" din Bălţi, 2006, pp. 199-201. ISBN 978-9975-50-014-2 .
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Tradiţie şi modernitate în abordarea limbajului 2006
Colocviul "Tradiţie şi modernitate în abordarea limbajului"
Bălţi, Moldova, 25 noiembrie 2006

Modernizarea tehnologiei şi strategiilor didactice


Pag. 199-201

Ciolacu Lidia
 
Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi
 
Disponibil în IBN: 25 martie 2020


Rezumat

Referitor la acest aspect al modernizării putem distinge două tendinţe convergente: transformarea celui care învaţă în subiect activ al propriei deveniri şi apropierea cunoaşterii didactice de cunoaşterea ştiinţifică.Rolul tehnologiei şi al strategiilor didactice este acela de a crea un context situaţional, astfel încît cel care învaţă să fie angajat şi să participe în mod activ la realizarea obiectivelor predării. În acest sens, pe baza celor studiate, nu putem declara în mod aprioric o metodă sau un mijloc de învăţămînt ca avînd un rol activ sau pasiv. Clasificarea metodelor în active şi pasive nu se justifică din punct de vedere psihologic, iar asocierea dintre modern şi activ concretizată în afirmaţia că metodele moderne ar fi şi active este forţată şi artificală. Aceasta, pe de o parte, pentru faptul că primul termen se referă la un domeniu de natură pedagogică, iar celălalt la un domeniu de natură psihologică, iar pe de altă parte, pentru că, puşi în relaţie, dependenţa nu rezultă cu necesitate şi nu are un caracter univoc. Ea depinde de condiţiile concrete în care este aplicată acea tehnologie(metodă sau mijloc) şi de modul în care este folosită şi dirijată de către profesori. Nici un mijloc, oricît de perfecţionat ar fi el, şi nici o metodă oricît de „modernă” ar fi ea, nu au o forţă activatoare imanentă, în sine, ele pot, însă, impune şi determina o participare activă din partea celui care învaţă. Activizarea rezultă tocmai din aportul constructiv al subiectului la procesul propriei formări. Ea presupune, din punct de vedere psihologic, interferenţa celor doi parametri, unul de natură cognitiv-intelectuală format din procesele cognitive (senzaţii, percepţii, reprezentări, imaginaţie, me- morie, gîndire, inteligenţă, etc., cu toate operaţiile pe care le implică) şi altul de natură stimulativ-motivaţională, constituit din factori noninte- lectuali (trebuinţe, intenţii, stări afective, interese, nivel de aspiraţii, atitudini, trăsături caracteriale, etc.). Orice metodă sau mijloc de învăţămînt îşi aduce, în felul său, aportul nu numai la declanşarea componentelor acestor parametri, ci şi la realizarea unui echilibru între ei. Folosirea izolată sau unilaterală a unor metode sau mijloace poate duce la dereglarea unui echilibru, devenind, prin aceasta, o frînă în calea activizării. Pe baza acestor considerente putem conchide că modernizarea tehnologiei şi a strategiilor didactice constă în crearea unui cadru adecvat care să asigure transformarea celui care învaţă în subiect al propriei formări. Activizarea este cu atît mai intensă cu cît sunt declanşate şi puse în funcţiune componentele superioare ale celor doi parametri, concomitent cu menţinerea unui echilibru optim între ele.