În opera literară, numele, ca obiect de studiu în onomastică, poate fi învestit (de către autor) cu noi valențe, devenind purtător al unor semnificații secun- dare. Numele propriu poate fi considerat un semn al unui întreg care este textul.Ideea de la care am pornit în lucrarea de față este aceea că numele propriu este un semn, integrat contextual. Ţinem să demonstrăm care este capacitatea nu- melui propriu de a căpăta semnificație și sens, în ce condiții și cum se manifestă contextual.Analizând numele personajelor din opera dramatică Cum eclesiastul discută cu proverbele de Val Butnaru, am constatat diversitatea acestora, sub aspect etimo- logic, bogăția lor expresivă, verosimilitatea pe care o conferă numele personajelor prin funcția lor de identificare.

In literary work, the name, as an object of study, can be invested (by the author) with new values, becoming a bearer of secondary meanings. Your own name can be considered a sign of a whole which is the text.The idea from which we started in the present work is that the proper name is a sign, integrated contextual.We want to demonstrate that the proper name is the ability to gain meaning and purpose, under what conditions and how it manifests itself contextually.Analyzing the names of the characters in dramatic work Cum eclesiastul dis- cută cu proverbele of Val Butnaru we found their diversity, in etymological aspect, their rich expressiveness the veracity that the names of the characters confer by their identification function.