Studiul poeticii discursului impune necesitatea de a stabili relaţia dintre identitatea eului enunţiator din creaţiile lirice ale lui vasile Romanciuc şi receptarea alterităţii. Proiecţiile alterităţii (umbra, masca, oglinda etc.) se reunesc pentru a scoate în evidenţă structura complexă a eului. Raporturile eului liric cu alteritatea se relevă mai des prin dialogism intralocutiv şi interlocutiv, comunicarea fiind unica cale de depăşire a tensiunii psihologice. El conştientizează că permanenta îmbrăcare a măştilor, ca asumare de identităţi străine, provoacă ireversibila degradare a fiinţei, astfel încât prin mişcarea regresivă de aruncare a acestora nu mai este posibilă recuperarea sinelui autentic. Discursul poetic reprezintă o pledoarie pentru apărarea valorilor neperisabile ale umanităţii amenințate de duplicitatea lumii moderne.

The study of the poetics of the discourse implies the necessity to establish the relation between the identity of the enigmatic ego in vasile Romanciuc’s lyrical creations and the reception of the otherness. The projections of otherness (shadow, mask, mirror, etc.) come together to highlight the complex structure of inner being. The report of the lyrical ego with otherness is revealed more often by intralocutory and interlocutory dialogue, communication being the only way to overcome psychological tension. he realizes that the continuous changing of the masks, as an assumption of the foreign identity, causes irreversible degradation of the being, so that through the regressive movement of throwing it is no longer possible to recover the authentic self. The poetic discourse represents a plea for defending the non-perishable values of humanity threatened by the duplicity of the modern world.