Regimul narativ liric își definește statutul în virtutea câtorva factori fundamentali: poeticitatea perspectivei și a imaginarului, organizarea sintactică a discursului, factura emoțional-psihologică a locutorului ș.a. În romanul craii de curtea-Veche de Matei Caragiale, liricizarea regimului homodiegetic se datorează, în mare măsură, interiorității afective a naratorului, reflectată spectaculos în narațiune. Povestitorul realizează câteva evocări lirice, pretext pentru a plonja în reverie și iluzie. Aceste evocări sunt făcute prin prisma personajelor, niște proiecții ale alterității eului narator, prin intermediul cărora se dezvăluie interioritatea povestitoului însuși, cu vădite disponibilități lirice.

The lyrical narrative system defines its status on the strenght of several fundamental factors: the poetics of perspective and the poetics of imaginary, the syntactic structure of the discourse, the emotional-psychological style of the speaker etc. In the novel The old court libertine by Matei Caragiale, the lyricism of the homodiegetic regime is largely due to the narrator’s emotional subjectivity, tremendously reflected in the narrative. The storyteller makes some lyrical evocations, an ostensible reason to spring into reverie and illusion. These evocations are made taking into account the characters that represent some projections of the narrative identity’s otherness, through which reveals the inner part of the storyteller itself, with obvious lyrical availability.