În arhitectura complexurilor vitivinicole moderne o importanță deosebită revine conceptului de integrare în relief, determinant în viziunea strategică care combină atât imperative economice, de mediu, cât și alte aspecte legate de imaginea vinului, definită de construcția care îl adăpostește. Conceptul reconciliază ecologia și dezvoltarea economică a cramelor, fiind o abordare globală care orientează proiectarea lor spre o fuzionare cu mediul ambiental și un răspuns simplu și eficient la provocările zilei de mâine: a fi durabil sau a nu mai exista. Proiectarea ecologică propune gestionarea optimizării într-un mod integrator al spațiilor localului vitivinicol în mediul înconjurător și presupune conceperea unei clădiri astfel, încât orientarea, conformarea geometrică, materialele şi tehnologiile utilizate să aibă ca rezultat un impact cât mai redus asupra acestui mediu. Alegerea corectă a orientării și designului cramelor face posibilă reducerea semnificativă a nevoilor de energie, în special prin crearea unei termoreglări naturale, prin favorizarea iluminării naturale și prin utilizarea topografiei terenului pentru a efectua anumite operații prin gravitație. Fiind unul dintre preceptele epocii contemporane – întoarcerea la natură și respectarea regulilor acesteia privind alegerea locului, cercetarea factorilor de mediu favorabili și perturbatori, încadrarea în peisaj și evidențierea expresiei simbolice este adresat arhitecturii la general, iar în ultima perioadă arhitecturii vitivinicole în special. Proiectul Vinăriei Poiana, realizat de arhitectul Vasile Stratu în 2012, reprezintă, cu certitudine, un pas înainte în ceea ce privește relația cramei cu peisajul, fiind o aliniere la tendințele inovative în „arhitectura vinului”. Ideea inițială de a dezvolta un concept de cramă care să se integreze cât mai armonios posibil în relief s-a conturat în modelul de interferență a mediului natural și obiectului de arhitectură.