Stilul știinţific servește ca mijloc de comunicare în sfera știinţei folosind ca mijloace de expunere monologul scris sau oral, dialogul și descrierea. Acesta se construiește pe baza normelor de gramaticalitate ale limbii literare standard, într-o topică normală, pentru a se asigura claritatea și precizia. Stilul știinţific nu este  omogen, el distingânduse după domeniile socioprofesionale pe care le cuprinde, prin așa-zisele limbaje speciale, marcate printr-o terminologie specifică sau printr-un sistem propriu de organizare structurală, ordonarea spaţială a unităţilor textuale atinge, în acest caz, gradul de maximă rigoare metodologică. Pentru o mare parte știința se identifică cu științele naturale sau cu cercetările din domeniile realiste, bazate pe formule și diagrame. În acest caz, o lucrare de morală sau abordarea unui subiect din istorie nu ar fi o cercetare științifică. Evident, că termenul de cercetare științifică are alt sens. umberto Eco susține că o cercetare științifică trebuie să satisfacă următoarele cerințe: - cercetarea avertizează asupra unui obiect recognoscibil și de ceilalți; - cercetarea trebuie să spună despre un obiect lucruri care nu au mai fost spuse ori chiar să revadă într-o optică diferită lucrurile care au fost deja spuse; - cercetarea trebuie să fie utilă și celorlalți; - cercetarea trebuie să furnizeze elementele pentru verificarea și pentru falsificarea ipotezelor pe care le prezintă; Din cele sus menționate, putem constata faptul că cercetarea științifică are un obiect și un scop bine determinat, posedă noutate, originalitate, utilitate, actualitate, caracter teoretic și experimental.Textul științific este un mijloc de comunicare în sfera științei, iar în funcție de domeniul științific, delimităm următoarele specii ale textului științific: - textul academic; - textul didactico-științific; - textul de popularizare a științei; - textul informativ-științific; Trăsăturile de bază ale unui text științific sunt abstractizarea, generalizarea, caracterul explicit, logica expunerii, precizia, claritatea, obiectivitatea, succesivitatea, terminologizarea, sobrietatea, simplitatea. Textul științific urmărește tendința pe de o parte, de a recurge la un exces de informativitate, iar pe de altă parte, concentrarea informației, de aici, excluderea afectivității, a lexicului superfluu, reducerea fragmentelor extinse, tendință spre o exprimare clară și concisă. Enunțurile într-un text științific sunt bine gândite, au caracter monologic, oficial, se respectă limba standard, textul este narativ, neutru, iar organizarea textului este pragmatică rațională. Toate aceste trăsături determină un mesaj coerent și coeziv caracteristic domeniului științific. Caracterizând textul științific specificăm că finalitatea limbajului științific este comunicarea noilor informații despre realitate și  demonstrarea veridicității lor, iar sarcina acestuia este de a transmite cunoștințe într-o formă convingătoare. Funcțiile textului sunt de a interesa receptorul, de a lărgi cunoștințele lui enciclopedice, de fixare și transmitere obiectivă a unei informații complexe, demonstrarea punctului de vedere. Corectitutidinea lingvistică a textului științific constă în folosirea terminologiei de specialitate, evitarea cuvintelor de umplutură, a cultismelor și a arhaismelor. Analizând textul din perspectiva lingvisticii textuale acesta este  definit drept o secvență de unități coerente, secvență caracterizată prin textualitate, secvență lingvistică scrisă sau vorbită care formează o unitate comunicațională; un sistem închis aflat în stare de repaus; instrument al comunicării verbale între emițător și receptor. Textul ca unitate lingvistică a cărei funcţie de bază este de a finaliza actul de comunicare este caracterizat de următoarele criterii: informativitatea, intenționalitatea, expectația, acceptabilitatea, interpretabilitatea, continuitatea, discontinuitatea, modalitatea, intertextualitatea, coerența, coeziunea. Textul științific fiind adresat unui public restrâns presupune ca emițătorului să posede anumite competențe pentru a emite texte și a fi înțelese de receptor, acestea sunt: competența lingvistică, competența textuală, competența referențială, competențe ideologice, culturale, psihice. Propunem, ca în virtutea celor expuse, să analizăm o specie a textului științific și anume textul științific academic, demonstrând prin exemple de texte academice trăsăturile și respectarea standardelor acestui tip de text. Textul academic este adresat unui cerc restrâns de specialiști, funcția acestuia fiind de a descrie rezultate noi și originale.