Datorită dezvoltării relativ diferențiate între țări, sau chiar între regiuni cu același specific industrial, este greu să găsim exemple absolut identice, însă anumite caracteristici majore ale arhitecturii industriei vitivinicole rămân recognoscibile în majoritatea cazurilor, exemplele răspunzând acelorași principii și având aceiași factori de apariție și dezvoltare. Viziunea modernă în crearea complexurilor vitivinicole are menirea să deschidă o nouă și generoasă perspectivă a dezvoltării lor în continuare. Schimbările survenite în plan conceptual au impus noi sensuri legate de percepţia complexului vitivinicol autohton. Arhitectura lui adoptă o serie de acceptări conceptuale raportate la percepţia și experienţa internațională, printre care regenerarea spațiului industrial prin conversie. În contextul dezvoltării permanente a complexurilor vitivinicole, cramele vechi, ramase pe teritoriul lor din perioade antecedente, reprezintă relicve arhitectonice, care își așteaptă „sentința”. Dezvoltarea tehnologiei avansate aduce o incompatibilitate între noile tehnologii și spațiile industriale moștenite din primele faze ale industrializării. Devenind nefuncționale, deseori abandonate sau transformate în depozite, ele, totuși, reprezintă obiecte inedite, încărcate cu istorie. Prezența lor nu mai este justificată în absența producției, fiind situate ambiguu în dinamica economică și culturală actuală, dar constituind importante locuri ale memoriei și având valoare arhitecturală. Astfel, celebritatea acestor clădiri istorice devine unul dintre factorii determinanți care susțin dezvoltarea durabilă a complexului vitivinicol în acord cu tendințele actuale de valorificare prin intermediul turismului, antrenând în același timp și procese de transformare a întregului complex.