În comunicarea de față sunt analizate funcțiile și semnificațiile locurilor memoriei și practicilor comemorative în raioanele din estul Republicii Moldova, în perioada anilor 1991–2019. Analiza formelor discursiv-performative din cadrul unor acțiuni de cercetare și comemorare a victimelor regimului totalitar-comunist denotă că organele administrației autoproclamatei republicii moldovenești nistrene rămân în mare parte tributare elementelor fundamentale a propagandei sovietice. Locurile memoriei și amneziei din spațiul public, de fapt, sunt o „panoplie” a formelor de pedagogice pentru mase de tristă pomină, în care discursul (post)imperial articulează doar „veacuri de glorie” și, exclusiv, misiuni „eliberatoare” ale imperiului, de la o etapă istorică la alta. În acest context, ororile regimului totalitar-comunist în propaganda regimului secesionist prezintă o pagină inconvenabilă a istoriei și este omisă prin tăcere în spațiul public. Acest tip de ideologie mizează preponderent pe memoria comunităților cu identități relictare, exploatându-se inerțiile sociale și nostalgia după imperiul sovietic, producând reactualizări ce vizează doar evenimentele considerate fondatoare din trecutul imperiului rus și, mai frecvent, din cel sovietic.