În spaţiul românesc, de a lungul timpului, cartea bisericească a fost cel mai preţuit și respectat element de cultură. Sute de ani, cartea a fost privită și considerată un obiect sacru, poate cel mai valoros dintre odoarele bisericești. Cărţile bisericești au slujit nu doar la săvârșirea slujbelor în lăcașurile de cult, ci și ca manuale școlare, ca instrumente de răspândire a limbii române literare, ca depozitar pentru comori de înţelepciune și nu de puţine ori, ca suport pentru însemnări particulare, constituindu-se în martor al problemelor existenţiale umane, transmiţând memoria vie a secolelor trecute și permiţând regăsirea începuturilor evoluţiei spirituale, culturale, politice, economice și sociale definitorii ale poporului român. Realizate însă din materiale organice (hârtie, piele, cleiuri animale sau vegetale) instabile din punct de vedere chimic și fizic, depozitate de multe ori în condiţii improprii, cărţile riscă să sufere deteriorări ireversibile. Așadar, este din ce în ce mai evident faptul că activitatea de conservare și restaurare a acestor valori constituie atât un act de responsabilitate cât și o datorie faţă de înaintași și faţă de generaţiile viitoare. Lucrarea prezintă intervenţiile de conservare și restaurare asupra câtorva cărţi bisericești tipărite în secolele XViii și XiX, cărţi care au suferit deteriorări și degradări cauzate de factori fizici, chimici, biologici și sociali. Scopul intervenţiilor de conservare-restaurare a fost de a salva integritatea materială și de a face posibilă valorificarea muzeală a acestor cărţi.