Conţinutul numărului revistei |
Articolul precedent |
Articolul urmator |
798 3 |
Ultima descărcare din IBN: 2020-06-09 09:33 |
SM ISO690:2012 MOSCALU, Vitalie. Recurenţa insuficienţei tricuspide după o corecţie reconstructivă – problema tehnicii operatorii ori a funcţiei de ventricul drept? In: Arta Medica , 2009, nr. 4(37), pp. 7-11. ISSN 1810-1852. |
EXPORT metadate: Google Scholar Crossref CERIF DataCite Dublin Core |
Arta Medica | ||||||
Numărul 4(37) / 2009 / ISSN 1810-1852 /ISSNe 1810-1879 | ||||||
|
||||||
Pag. 7-11 | ||||||
|
||||||
Descarcă PDF | ||||||
Rezumat | ||||||
Scopul lucrării: Stabilirea factorilor de risc ce pot determina recurenţa insuficienţei tricuspide (IT) după o corecţie reconstructivă. Metode:
Pe parcursul a 15 ani, viciile cardiace tricuspidiene au necesitat corecţie în 1004 cazuri, dintr-un lot de 1734 pacienţi cu afecţiuni valvulare
dobândite. Afecţiunile organice au fost constatate în 138 cazuri, insuficienţa tricuspidă funcţională (ITF) – în 866 cazuri. Fiecare din ei au
fost investigaţi clinic şi ecocardiografic. Operaţii reconstructive la valva tricuspidă au fost posibile în 982 cazuri (97,8%). Au fost efectuate
annuloplastia De Vega (442 operaţii), Cabrol (387 operaţii), cu inel de suport Cerpentier (47 operaţii), Boyd (6 operaţii), comisurotomia
deschisă (8 operaţii), comisurotomia deschisă completată cu annuloplastia De Vega (80 operaţii). Letalitatea spitalicească a alcătuit 4,3%.
Rezultate: Postoperator în 195 cazuri (19,1%) s-au înregistrat regurgitaţii tricuspidiene reziduale mici şi moderate. Recurenţa severă a
insuficienţei tricuspide în perioada de lungă durată (în mediu 6,8 ani), a fost înregistrată în 63 cazuri (6,2%), 32 din aceşti pacienţi au
necesitat reoperaţii (3,2%). Concluzii: Durabilitatea reconstrucţiilor tricuspidiene depind de condiţiile hemodinamice instalate postoperator.
Prin metode statistice au fost stabiliţi factorii de risc ce pot influenţa recurenţa IT după annuloplastie tricuspidă. |
||||||
|